Burse - Fonduri mutuale

Daca estimarea FMI se confirma, corectiile la Bursa vor continua

Daca estimarea FMI se confirma, corectiile la Bursa vor continua
06.07.2009, 20:13 15

Bursa a inchis sedinta de ieri in scadere temperata la nivelul tuturor indicilor din piata, cea mai mare scadere fiind consemnata de societatile financiare, care au coborat cu 2,3% fata de nivelul de referinta.

Indicele BET, al celor mai lichide zece companii din piata, a coborat cu 1,3%, sub nivelul de 3.400 de puncte. Valoarea tranzactiilor aproape a atins nivelul de 12 mil. euro, din care peste jumatate au reprezentat tranzactii pe piata de obligatiuni, cu titluri de stat si obligatiuni municipale. Tranzactiile cu actiuni s-au ridicat la 5,6 mil. euro, din care aproape 4,9 mil. euro au reprezentat oferta de achizitie a societatii de asigurare Ardaf, desfasurata de catre fondul austriac PPF Generali. Astfel tranzactiile zilnice din sedinta de ieri pe piata de actiuni s-au ridicat la doar 0,7 mil. euro.
Brokerii apreciaza ca interesul pentru obligatiuni este mai ridicat in aceasta perioada din cauza incertitudinilor de pe piata de actiuni, investitorii fiind interesati de obligatiuni mai mult pentru siguranta pe care o prezinta acestea.
"Exista o stare de incertitudine ridicata pe piata de actiuni. Cumparatorii pe de o parte asteapta o posibila scadere a preturilor pentru a intra in piata, iar pe de alta parte vanzatorilor nu le convine sa iasa din piata la preturile actuale. Astfel se explica si interesul tot mai mare pentru obligatiuni, insa piata pentru acest tip de tranzactii nu este una lichida. Atat cumparatorii, cat si vanzatorii se stiu, sunt niste tranzactii vorbite", a explicat Marcel Murgoci, directorul de tranzactionare la societatea de brokeraj EstInvest.
La categoria societatilor financiare, titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1) au inregistrat cea mai mare scadere, de peste 3%, coborand astfel la pretul de 0,8 lei/actiune. Restul SIF-urilor au marcat corectii in medie de 2%, cea mai redusa scadere fiind consemanta de actiunile SIF Transilvania (SIF3), care au pierdut 1,4% fata de referinta.
Societatile bancare BRD si Banca Transilvania (TLV) au inregistrat scaderi ceva mai temperate, de 0,6% si 1,7%, in timp ce la categoria international actiunile bancii austriece Erste Bank (EBS) au coborat cu aproape 0,7% fata de referinta, inchizand la pretul de 76,5 lei/titlu. "In perioada urmatoare lichiditatea va fi influentata de stirile din piata. Atat la nivel macroeconomic, cat si la nivel de emitenti, dar in special de stirile de pe pietele extrene. Noua estimare a FMI cu privire la scaderea economiei nu ma surprinde, insa daca se confirma in mod cert, vom asista la o corectie a pietei si implicit a lichiditatii", a continuat Murgoci.
In sectorul energetic, titlurile Transgaz (TGN) au consemant cea mai mare scadere, de aproape 3% fata de referinta, in timp ce actiunile societatii nationale Transelectrica (TEL) au pierdut 2,4%. Actiunile companiei petroliere Petrom (SNP) au pierdut 2,1% fata de referinta, atingand nivelul de 0,23 lei/actiune, in vreme ce titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) au reusit sa inchida in urcare, cu un avans de 1,6%.
Indicele de profil BET-NG a inregistrat o corectie de 1,2% fata de referinta, coborand astfel sub nivelul de 490 de puncte.
Printre emitentii care au inchis pe plus in sedinta de ieri se numara si companiile Condmag Brasov (COMI) si Aerostar Bacau (ARS), care au urcat cu 1,1% si respectiv 4% fata de referinta, cea mai mare crestere de altfel.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO