Burse - Fonduri mutuale

Dividend de 0,3 lei/actiune la Artego

30.03.2007, 20:38 30

Producatorul de articole din cauciuc Artego din Targu-Jiu va distribui, pentru exercitiul financiar 2006, un dividend brut pe actiune de 0,3 lei, de aproape trei ori mai mare decat dividendul acordat pentru 2005, valoarea totala a dividendelor ridicandu-se la 2,98 mil. lei (0,87 mil. euro). Societatea a obtinut anul trecut un profit de circa 4,56 mil. lei (1,3 mil. euro). Hotararea de distribuire a profitului aferent anului trecut a fost adoptata, miercuri, de catre actionari. Compania a acordat pentru anul 2005 dividende totale de 1,18 mil. lei (0,33 mil. euro). Actionarii au mai aprobat, in aceeasi adunare generala, situatiile financiare pe anul 2006, bugetul de venituri si cheltuieli, planul de investitii si modernizare pentru acest an, programul de reparatii capitale si cel de casare a unor mijloace fixe. Compania are un capital social de 24,87 mil. lei, actionarul majoritar fiind asociatia salariatilor firmei, cu o participatie de circa 70%, in timp ce SIF Oltenia controleaza 5,68%, iar alti actionari 24,28%. Artego are o capitalizare de 14,6 mil. euro la un pret de 4,99 lei/actiune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24