„Acum, că am luat banii de la bursă, mai întâi trebuie să executăm, pentru ca investiţia pe care am făcut-o să fie cashflow pozitiv, şi apoi facem următoarea atragere de bani.“
Ionuţ Leahu, fondator al lanţului de clinici stomatologice Dr. Leahu, spune că ar mai putea apela la mecanismele pieţei de capital printr-o nouă emisiune de obligaţiuni în toamna anului 2020, dar ia în calcul chiar şi o posibilă listare pe segmentul pricipal în 2026. Ionuţ Leahu a făcut marţi aceste afirmaţii la deschiderea şedinţei de tranzacţionare cu ocazia listării unor obligaţiuni de 10 mil. lei.