Burse - Fonduri mutuale

Explore AM mizeaza pe obligatiuni si actiuni din utilitati

13.01.2009, 18:15 17

Analistii Explore Asset Management, societate de administrare a investitiilor recent lansata pe piata locala, propun ca strategie de investitii in aceasta perioada instrumentele cu venit fix si sectoarele bine plasate din perspectiva ciclului economic, precum bunurile de larg consum si utilitatile.

Din conducerea executiva a societatii de administrare face parte Cristian Tudorescu (fost director al departamentului de analiza la societatea de brokeraj Vanguard).
In conditiile in care trendul primar al Bursei ramane descendent si este posibila retestarea minimelor lunii noiembrie 2008 pe parcursul acestui an, in aceasta perioada sunt recomandate expunerile pe complexul agricultura/produse alimentare-utilitati-energie, din perspectiva cresterii abrupte a pretului marfurilor la primul semnal de "bottom" al activitatii economice, avand in vedere existenta unui dezechilibru structural cerere-oferta pe termen lung, potrivit raportului de cercetare realizat de Explore AM.
De asemenea, analistii Explore propun favorizarea actiunilor de tip "value" (o actiune care este tranzactionata la un pret mai mic decat ii indica situatia financiara), in detrimentul actiunilor de crestere (actiuni ale unei companii ale carei profituri se asteapta sa creasca la o rata medie peste cea a pietei), acestea din urma fiind grevate in cele mai multe cazuri de un grad de indatorare ridicat si nevoi de finantare stringente.
Activele listate pe piata de la Bucuresti inregistreaza o scadere de aproape 70% fata de maximele inregistrate cu 12 luni in urma, zona in care preturile isi cauta o stabilitate.
"Credem ca actualul nivel al preturilor, respectiv un multiplu P/E pe estimarile 2008 in intervalul 4-5, ia in calcul deja un scenariu de ajustare a profiturilor principalilor emitenti de la Bursa", spun reprezentantii Explore.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO