Burse - Fonduri mutuale

Fara speculatori Bursa risca sa ajunga iar la tranzactii de 1 mil. euro

Fara speculatori piata risca sa ajunga iar la tranzactii de 1 mil. euro
29.07.2009, 19:35 17

Bursa a inchis sedinta de ieri in scadere usoara, de 0,6% la nivelul indicelui BET, in timp ce societatile financiare, grupate sub indicele BET-FI, au inchis in urcare, cu peste 1% fata de referinta. Valoarea tranzactiilor pe piata principala de actiuni s-a situat la nivelul de 4,3 mil. euro, rulajul pietei fiind insa de 6,5 mil. euro, valoare sustinuta de tranzactiile cu unitati de fond si cele futures, care s-au situat la aproape 2,2 mil. euro.

Brokerii apreciaza ca piata locala are nevoie in special de speculatori care sa ridice nivelul tranzactiilor zilnice, fara acestia existand riscul ca bursa locala sa revina la rulaje de putin peste un milion de euro. Pe perioada raportarilor, acestia sunt de parere ca piata va inregistra o crestere a volatilitatii, insa dupa aceasta perioada nu exclud corectii in piata, pe fondul diminuarii optimismului cu privire la starea economiei pe plan local.

"Pe piata locala oricand este nevoie de speculatori, mai ales ca intrarea lor in piata duce la o crestere a lichiditatii, nu foarte mare ce-i drept, dar suficienta cat sa trezeasca interesul pe anumiti emitenti si sa aduca in piata si alti investitori. Azi (ieri - n.a), pe fondul infirmarii stirii aparute in presa cu privire la interesul de achizitie a Bancii Transilvania din partea grecilor, am vazut cum lichiditatea s-a diminuat, sub media din ultimele zile", a declarat Marcel Murgoci, directorul de tranzactionare din cadrul societatii de intermediere EstInvest.

Banca Transilvania (TLV) a inregistrat ieri o corectie de 3,6% fata de referinta, actiunile bancii coborand la pretul de 1,34 lei/titlu. Spre deosebire de Banca Transilvania, actiunile BRD au continuat sa se aprecieze, de data aceasta cu 0,5% fata de referinta, in timp ce actiunile bancii austriece Erste Bank (EBS), cotate la categoria international, au urcat cu 1,6% fata de referinta.

Tot in sectorul financiar, SIF-urile au inregistrat aprecieri moderate, de maximum 2,3% pe titlurile SIF Oltenia (SIF5), in timp ce restul societatilor financiare au marcat cresteri medii de aproape 1%. Ti-tlurile Broker (BRK) au urcat cu 1,1% fata de referinta, la pretul de 0,182 lei/actiune. "Optimismul din ultimele doua saptamani cred ca s-a consumat in aceste ultime doua sedinte. Aprecierile din aceasta perioada cred ca au fost cam mari, pe fondul unei exagerari a entuziasmului venit de pe plan extern. La noi situatia economica nu s-a imbunatatit cu nimic, iar riscul ca dupa perioada de raportari sa vedem o revenire la tranzactii de doar un milion de euro este foarte probabil", a adaugat Murgoci.

Si sectorul energetic a consemnat cresteri, indicele de profil BET-NG urcand cu 0,1% fata de referinta. Companiile Transgaz (TGN) si Rompetrol Rafinare (RRC) au consemnat aprecieri de 1% fiecare, in vreme ce titlurile Transelectrica (TEL) au inchis in stationare, la pretul de 12,8 lei/actiune, iar actiunile Petrom (SNP) au pierdut 1,6% fata de referinta, coborand la pretul de 0,245 lei/titlu. Companiile din sectorul constructiilor au consemnat cele mai mari scaderi din sedinta de ieri, titlurile Mecanica Ceahlau (MECF) si Transilvania Cons-tructii (COTR) inregistrand pierderi de 6,7% si respectiv 5,8% fata de referinta.

 

De urmarit astazi

  • Evolutia titlurilor Banca Transilvania (TLV), dupa ce oficialii greci au infirmat zvonurile de preluare a bancii.
  • Evolutia titlurilor BRD, care au inregistrat ieri cea de-a cincea sedinta consecutiva de aprecieri.
  • Eurostat publica indicatorul referitor la climatul de afaceri in statele din zona euro.
  • Reactia pietelor internationale, dupa ce bursa americana deschidea pe scadere pentru a doua zi consecutiv.  

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO