Burse - Fonduri mutuale

Floroiu, EFG: Presiunea la vanzare va scadea in continuare preturile

Floroiu, EFG: Presiunea la vanzare va scadea in continuare preturile

Click pentru imaginea marita

23.09.2008, 20:36 16

 

Bursa de la Bucuresti a inregistrat ieri o corectie de 3,4%, indicele BET, principalul indice al pietei, nereusind sa-si pastreze tendinta crescatoare de la inceputul saptamanii. Indicele extins al pietei, BET-XT, care reda evolutia celor mai lichide 25 de companii din piata, a consemnat o scadere de 3%, coborand sub pragul de 500 de puncte.
"In continuare lumea se mai intreaba ce alte nume din industria financiara vor mai cadea, masurile de neimaginat pana nu demult, luate de care guvernul Statelor Unite in ultima perioada, nereusind sa readuca increderea printre investitori. Putem spune ca Bursa locala va juca in continuare dupa cum vor canta pietele internationale, in special cea americana", a declarat Laurentiu Floroiu, directorul de tranzactionare al EFG Securities.
Companiile din sectorul energetic au consemnat scaderi considerabile, reducand astfel cotatia indicelului de profil, BET-NG, cu 4,5%.
Aceleasi scaderi au determinat si corectia indicelui BET, in componenta acestuia intrand titlurile Petrom, Rompetrol Rafinare si Transelectrica.
Titlurile Petrom (SNP) au scazut cu 3,5%, pana la pretul de 0,36 lei/actiune, in timp ce actiunile Rompetrol Rafinare (RRC) au coborat cu 4%. Titlurile Transelectrica (TEL) au inregistrat o scadere de 5,1%, actiunile companiei transportatoare de energie electrica fiind tranzactionate la pretul de 18,5 lei/actiune.
"In sedintele urmatoare ne putem astepta la scaderea volumelor, investitorii renuntand sa mai investeasca masiv, speculand doar micile avansuri de preturi. De asemenea, ne putem astepta la o scadere a preturilor, pe masura ce investitorii forteaza fondurile de investitii sa iasa la vanzare", a adaugat Floroiu.
Societatile financiare de investitii au inchis de asemenea sedinta pe minus, indicele BET-FI, care reda evolutia celor cinci societati, pierzand 2,6%, fata de nivelul de referinta.
Titlurile SIF Moldova (SIF2) au inregistrat cea mai mare pierdere in sedinta de ieri, de 4,3%, pana la pretul de 1,33 lei/actiune, urmate de scaderile titlurilor SIF Banat-Crisana (-3,6%) si SIF Oltenia (3,4%). Cele mai tranzactionate titluri din randul societatilor financiare au fost titlurile SIF Oltenia (SIF5), fiind tranzactionate peste 2,7 mil. de actiuni, in valoare de 3,9 mil. lei.
Dintre companiile din sectorul bancar, cea mai mare scadere au consemnat-o titlurile BRD Groupe SocGen (BRD), de 4,3%, pana la pretul de 13,5 lei/actiune, in timp ce actiunile bancii austriece Erste Bank (EBS) au scazut cu 2,9%, atingand nivelul de 149,7 lei/actiune. Titlurile Bancii Comerciale Carpatica (BCC) au urcat in sedinta de ieri cu 2%.
"Atat investitorii straini cat si cei locali vor reintra pe piata in momentul in care isi vor recapata increderea in piata financiara, iar acest lucru trebuie sa vina in primul rand dinspre piata americana de capital", a incheiat Floroiu.
Printre cele mai mari scaderi din sedinta de ieri s-au numarat cele consemnate de Altur Slatina (ALT), de 9,2% si de Azomures Tg. Mures (AZO), de 7%.
Pe plan extern, cotatiile bursiere au consemnat scaderi, principalii indici europeni inchizand pe minus. Indicele francez CAC 40 a coborat cu 1,6%, indicele german DAX a inregistrat o scadere de 0,3%, in timp ce indicele britanic FTSE a consemnat cea mai mare scadere de 2%.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO