Burse - Fonduri mutuale

Fondurile Zepter au primit acordul CNVM să investească pe bursele sârbeşti

Autor: Roxana Pricop

21.02.2013, 00:00 115

Societatea de administrare Zepter Asset Management, controlată de firma elveţiană United Business Activities Holding AG, a primit acordul de la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) ca cele trei fonduri mutuale pe care le gestionează să poată investi în acţiuni şi instrumente monetare tranzacţionate pe bursele din Belgrad şi Banja Luka din Republica Srpska. 

Astfel, fondul Zepter Acţiuni, cu active în gestiune de 10 mil. lei, alături de fondurile diversificate Zepter Mixt (6 mil. lei) şi Zepter Obligaţiuni (active de 4,25 mil. lei) vor putea investi o parte din activele proprii pe cele două burse. Bursa din Belgrad are o capitalizare de 7 mld. euro, de două ori mai mică decât cea a bursei de la Bucureşti, iar Bursa din Banja Luka are o capitalizare de circa 2 mld. euro.

Zepter AM este printre singurii administratori care au solicitat permisiunea de a investi pe pieţe din afara Uniunii Europene, mai mici decât piaţa locală de capital. Pe piaţa locală activează peste 60 de fonduri mutuale cu active nete totale de 9 miliarde de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO