FP a înregistrat în aprilie un profit de 27,47 mil. lei, acoperind o parte din pierderea din martie

15 mai 2014 Autor: Vlad Popescu

Fondul Proprietatea (FP) a înregistrat în luna aprilie un profit de 27,47 milioane lei şi a acoperit astfel o parte din pierderile din luna martie, încheind primele patru luni cu un rezultat negativ de 51,5 milioane lei (11,6 milioane euro).

Fondul a vândut în luna martie acţiunile pe care le deţinea la Raiffeisen Bank şi la Erste Bank. Acţiunile la cele două bănci erau singurele participaţii la companii din afara României, astfel că în prezent în portofoliul FP se regăsesc doar companii locale.

La finalul lunii aprilie, FP avea participaţii la 58 de companii, nivel similar cu cel raportat la sfârşitul lui martie, faţă de 61 în februarie, potrivit statisticilor lunare transmise de instituţie Bursei de Valori Bucureşti.

Activul net al FP a crescut în luna aprilie cu 3,08%, la 14,693 miliarde lei, de la 14,253 miliarde lei în luna martie. Valoarea unitară a activului net pe acţiune a avansat cu 3,47%, la 1,2224 lei, de la 1,1813 lei la finele lunii martie.

Valoarea acţiunilor companiilor listate din portofoliul FP a urcat în aprilie cu 6,3%, la 7,947 miliarde lei, în timp ce plasamentele în titluri de stat au urcat cu 34%, la 388,45 milioane lei, iar sumele din depozite bancare au coborât cu 22%, la 112,34 milioane lei.

Valoarea participaţiilor la companii necotate a scăzut nesemnificativ, la 6,239 miliarde lei.

În funcţie de sectoare, "petrol & gaz" avea la finele lunii aprilie cea mai mare pondere la finele lunii aprilie în portofoliul FP, de 47,93%, "electricitate & gaz: transport, distribuţie, furnizare" 23,03%, iar "electricitate: producţie" acoperea 18,3%.

Participaţia la OMV Petrom (SNP) a rămas cu cea mai mare pondere în activul FP, de 33,32%, urmată de pachetul deţinut la Hidroelectrica, reprezentând 14,33% din activul net al instituţiei, respectiv Romgaz, cu 13,72%.

Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, înfiinţată în 2005 pentru despăgubirea persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură. Fondul Proprietatea a fost listat la Bursa de Valori Bucureşti în ianuarie 2011.

La finalul lunii aprilie, acţionarii instituţionali străini controlau 55,47% din acţiunile Fondului Proprietatea, acţionarii persoane fizice române aveau 20,77%, acţionarii instituţionali români 9,29%, iar persoane fizice nerezidente 5,73%.

Acţiunile FP au urcat cu 0,13% în prima parte a şedinţei bursere de joi la Bucureşti, la 0,7990 lei.

Miercuri, titlurile FP au închis în sagnare, la 0,7980 lei, preţ la care capitalizarea de piaţă a instituţiei este de circa 11 miliarde lei (aproape 2,5 miliarde euro).

 

Cuvinte cheie:
FP
, REZULTATE
,
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide