Burse - Fonduri mutuale

Indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti, a doilea în topul european al creşterilor la 4 luni

Indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti, a doilea în...

Autor: Dan Straut

03.05.2017, 18:20 343

„Principalul indice la pieţei de capital româneşti, BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide 12 companii, s-a apropiat în aprilie de nivelul de 8.300 de puncte. Cu 8.296,75 puncte realizate la finalul şedinţei de tranzacţionare de pe 24 aprilie, indicele BET a atins atunci cea mai mare valoare din primele patru luni ale acestui an”, se arată în raportul Bursei.

„Romania rămâne în topul creşterilor în liga burselor europene după primele patru luni. Rata de creştere de 16% din România este dublă în acest an faţă de cea din Germania, Franţa sau media ţărilor emergente incluse în indicele MSCI” a declarat Ludwik Sobolewski, CEO al BVB.

La nivelul celor 12 companii incluse în BET, cele mai mari creşteri au fost consemnate de Conpet (COTE) cu un avans al preţului acţiunilor de 61,8% şi de Nuclearelectrica (SNN), ale cărei acţiuni s-au apreciat cu 39%. Acţiunile emitentului BVB au avansat cu aproape 10% în perioada ianuarie-aprilie 2017.

Potrivit BVB, valoarea medie zilnică de tranzacţionare a fost cu 17% peste nivelul înregistrat în perioada ianuarie-aprilie 2016. Cele mai tranzacţionate cinci companii pe piaţa principală în funcţie de valoare au fost în primele patru luni din acest an Banca Transilvania (534,5 milioane de lei), Fondul Proprietatea (382,3 milioane de lei), Romgaz (260,5 milioane de lei), OMV Petrom (234,1 milioane de lei) şi BRD –Groupe Societé Generale (231,2 milioane de lei).

Valoarea de piaţă a companiilor româneşti listate la Bursa din Bucureşti a crescut în fiecare lună din acest an, pentru ca în aprilie să se înregistreze cea mai mare valoare din primele patru luni. „Pe 13 aprilie 2017, capitalizarea companiilor româneşti a atins un vârf de 19,44 miliarde de euro, cea mai mare valoare din ultimele 20 de luni. Un nivel similar a fost înregistrat pe data de 7 august 2015”, se mai arată în documentul citat.

„Companiile româneşti au câştigat la nivel de capitalizare bursieră peste 10 miliarde de lei (aproape 2,4 miliarde de euro) în primele patru luni ale anului 2017. În plus, vorbim de unele dintre cele mai mari valori din ultimele 20 de luni în ceea ce priveşte capitalizarea lor”, a spus Lucian Anghel, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO