Burse - Fonduri mutuale

Investitorii încep să-şi facă calculele după valul de rezultate de pe bursă

Investitorii încep să-şi facă calculele după valul de rezultate de pe bursă

Autor: Stefan Musgociu

20.02.2012, 00:05 1248

Bursa de la Bucureşti a crescut vineri cu 0,2%, în linie cu bursele europene, însă cei mai mulţi investitori au absentat de la tranzacţionare, iar lichiditatea a fost salvată de tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP).

"Atât piaţa locală, cât şi cele externe sunt la niveluri ridicate, iar volumele reduse de pe plan local indică o stare de aşteptare a jucătorilor. Zilele trecute, în condiţiile în care au apărut ştiri îngrijorătoare legate de Grecia, reacţia a fost agresivă şi scăderile au venit pe volume mari. Odată incluse în preţ aceste ştiri şi liniştirea apelor, a început o uşoară revenire, însă pe volume modeste", a declarat Adrian Băr­bulescu, director adjunct de operaţiuni la firma de brokeraj Prime Transaction.

Raportat la nivelul de anul trecut, indicele general BET-C este cu 13,3% mai sus.

Majoritatea acţiunilor au deschis şedinţa de vineri la preţuri uşor peste ultimele cotaţii de joi, însă volumele de titluri transferate au fost reduse. Astfel, lichiditatea bursei, de 26,2 milioane lei (6 milioane euro), a fost de aproape trei ori sub rulajul şedinţei precedente, de 74,9 milioane lei (17,2 milioane euro).

La finalul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu doar 0,2%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,66% sub închiderea de joi. Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a avansat cu 1,14%.

Totodată, indicele extins al Bursei, BET-XT, a încheiat ziua în creştere cu 0,51%. Indicele reflectă evoluţia pri­melor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Pro­prietatea.

Acţiunile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide din piaţă, cu un rulaj de 14,1 milioane lei, şi au asigurat aproape 50% din lichiditatea bursei. Mai mult de jumătate din lichiditate a fost acoperită de două deal-uri, de 7,4 mi­lioane lei.

Cea mai recentă tranzacţie din piaţa principală a fost efectuată la 0,533 lei, preţ cu 0,57% peste nivelul de joi. Chiar în deschidere cotaţia acestor acţiuni a atins un nou nivel maxim pentru ultimele şapte luni, însă apoi creşterea a încetinit.

"În acest an, acţiunea FP a avut parte de o creştere accelerată până la 0,51 - 0,52 lei/acţiune, însă de aici s-a observat că a scăzut posibilitatea de a urca în acelaşi ritm. Nici chiar propunerea de dividend nu a putut produce un impact prea mare. Creşterea a încetinit vineri, ceea ce poate arăta că evenimentele corporative curente (propunererea de dividend şi solicitarea celui mai mare acţionar ca FP să vândă din active - n. red.) o să fie luate deja în considerare de investitori. Prin urmare, eventualele creşteri vor fi determinate doar de cei care vor să deţină acţiunea pe un termen mai mare de timp şi nu neapărat în scop speculativ", a mai spus brokerul.

Acţiunile Alumil Rom Industry, Bermas Suceava şi Aerostar Bacău au urcat cu peste 6%, în aşteptarea dividendelor care ar putea fi anunţate de aceste companii după profiturile înregistrate anul trecut.

Acţiunile Antibiotice Iaşi (ATB) au urcat de asemenea cu 4,7% pe un rulaj mai ridicat decât de obicei în urma rezultatelor raportate.

Titlurile Concefa au căzut cu 15%, la 0,0153 lei, încă de la deschiderea şedinţei de vineri, după ce compania a anunţat joi că a cerut deschiderea procedurii de insolvenţă. Operaţiunile cu aceste acţiuni au însumat doar 8.600 de lei.

Pe piaţa Rasdaq, tranzacţiile au cumulat doar 181.000 de lei, valoare cu 24% sub rulajul de joi, de 239.000 de lei. O lichiditate mai redusă decât cea de vineri a fost înregistrată la 23 ianuarie, când operaţiunile au însumat 177.000 de lei.

Evenimente importante săptămâna trecută

  • Cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea, americanii de la Elliott, va propune în AGA vânzarea activelor fondului şi distribuirea banilor către acţionari, iar Templeton ar putea primi un comision mai mare dacă vinde mai repede.

  • Combinatului chimic Azomureş Târgu-Mureş (AZO) a raportat anul trecut un profit record de aproape 82 mil. euro, dublu faţă de câştigul din 2010, care s-a cifrat la 36 mil. euro. Afacerile au crescut cu 35%, la 1,62 mld. lei (384 mil. euro).

  • BRD SocGen (BRD), cea mai mare bancă listată pe bursă, şi-a redus anul trecut profitul cu 7%, la 465 mil. lei (109,7 mil. euro), însă continuă să înregistreze cel mai mare câştig în rândul băncilor din România.

Evenimente de urmărit săptămâna aceasta

  • OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie din România, urmează să-şi publice miercuri rezultatele financiare preliminare aferente anului trecut. Profitul companiei este aşteptat să fie unul record.

  • Firma de construcţii Comcm Constanţa (CMCM) va publica vineri indicatorii financiari preliminari pe anul trecut. Ultima tranzacţie cu titlurile Comcm s-a realizat miercuri la un preţ în scădere cu 6,7%, de 0,1453 lei/unitate.

  • Evoluţia burselor internaţionale, după ce pieţele europene au închis săptămâna cu aprecieri de circa 1%, iar bursa americană a înregistrat creşteri de circa 0,3% pe principalii indici.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO