Burse - Fonduri mutuale

Laurentiu Floroiu, EFG: Este un an pierdut pentru piata de capital

18.08.2008, 18:33 94

Indicele BET, care reda evolutia celor mai lichide 10 companii de pe piata, a inregistrat vineri o scadere de 0,35%, pana la nivelul de 5.911,66 puncte, atingand astfel cel mai scazut nivel de la inceputul lunii si pana in prezent.
"Cred ca pe nimeni nu mai intereseaza ce se intampla cu Bursa saptamana viitoare sau peste doua saptamani si toata lumea se gandeste cat si unde sa investeasca de la anul. Pentru mine restul anului este pierdut in ceea ce priveste sperantele pentru o revenire a pietei de capital din Romania", a declarat Laurentiu Floroiu, directorul de tranzactionare al EFG Eurobank Securities.
Evolutia principalului indice al pietei a fost semnificativ influentata de scaderea consemnata de titlurile Petrom (SNP), care au coborat vineri cu 1,11%, inchizand sedinta la nivelul de 0,445 lei/actiune. Valoarea tranzactiilor cu titlurile companiei petroliere s-a ridicat la numai 0,7 mil. lei.
Scaderea titlurilor Petrom a influentat si indicele energetic BET-NG, care a scazut vineri cu 0,72%, pana la nivelul de 811,33 puncte. Actiunile Rompetrol Rafinare (RRC) nu au consemnat nicio schimbare fata de sedinta precedenta de joi, titlurile companiei fiind tranzactionate la nivelul de 0,053 lei/actiune.
Evolutiile bune ale societatilor de investitii financiare de vineri au reusit sa ridice cotatia indicelui BET-XT, care reda rezultatele celor mai lichide 25 de titluri de pe piata, cu 0,31%, pana la nivelul de 614,48 puncte.
SIF Muntenia (SIF4) a consemnat cea mai buna evolutie de pe piata in sedinta de vineri, inregistrand o crestere de 2,91%, la nivelul de 1,06 lei/actiune. Tranzactiile SIF Muntenia au inregistrat cel de-al doilea rulaj din piata, respectiv de 3,1 mil. lei.
Pe primul loc in topul tranzactiilor s-au situat titlurile SIF Transilvania (SIF3), va-loarea acestora depa-sind nivelul de 8,2 mil. lei. Actiunile SIF Transilvania au crescut fata de sedinta de joi cu 0,56%, acestea fiind tranzactionate la un pret de achizitie de 0,9 lei/actiune.
Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au incheiat sedinta de vineri la acelasi nivel consemnat in sedinta anterioara de joi, actiunile SIF Oltenia fiind tranzactionate la un pret de 1,89 lei/actiune. SIF Oltenia a inregistrat cel mai scazut rulaj din randul societatilor financiare, valoarea tranzactiilor atingand nivelul de 0,68 mil. lei.
Astfel indicele BET-FI, care reda evolutia societatilor financiare de investitii pe piata, a inregistrat vineri o crestere de 1,22%, pana la nivelul de 34.294,60, dupa ce in sedinta de joi, BET-FI depasea pragul suport de 34.000 puncte. De asemenea si titlurile companiilor din domeniul bancar au inregistrat vineri evolutii pozitive. Titlurile BRD Group SocGen (BRD), au urcat vineri cu 0,58%, acestea fiind tranzactionate pentru 18 lei/actiune, in timp ce actiunile Bancii Transilvania (TLV), au consemnat o usoara crestere de 0,32%, pana la nivelul de 0,309 lei/ actiune. Valoarea tranzactiilor BRD s-a ridicat la 2,6 mil. lei, iar operatiunile cu titlurile Bancii Transilvania au insumat 1,1 mil. lei.
Titlurile Erste Bank (EBS) au consemnat cea mai buna evolutie din domeniul bancar, actiunile bancii austriece urcand in sedinta de vineri cu 4,49%, pana la nivelul de tranzactionare de 149 lei/actiune. Rulajul titlurilor Erste s-a ridicat la 0,98 mil. lei.
Cea mai buna evolutie au inregistrat-o titlurile producatorului de componente auto, Altur Slatina (ALT), care au urcat cu 10,7%, la 0,062 lei/actiune. Cresterea survine in urma publicarii rezultatelor financare pentru cel de-al doilea semestru. Cifra de afaceri a companiei a urcat in primul semestru cu 11%, la 56 mil. de lei, inregistrand un profit de 3,4 mil. lei.
"Pe piata existenta speculatorilor este oarecum benefica. Daca pe piata ar exista numai investitori pe termen mediu si lung, nivelul lichiditatii ar fi si mai scazut decat este in prezent", a adaugat Floroiu.
Valoarea totala a tranzactiilor pe Bursa s-a ridicat vineri la 24,3 mil. lei (6,8 mil. euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO