Burse - Fonduri mutuale

Lipomin amana oferta de vanzare a obligatiunilor

08.02.2008, 19:14 23

Producatorul de apa minerala Lipomin Lipova a amanat derularea ofertei publice de vanzare de obligatiuni in valoare de 12 milioane de euro, programata initial pentru perioada 5 -12 februarie, din cauza conditiilor instabile ale pietei, potrivit reprezentantilor BCR Securities, intermediarul ofertei. Lipomin a solicitat Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) amanarea perioadei de derulare a ofertei, solicitare la care va efectua un amendament la prospectul de oferta care va fi supus din nou aprobarii comisiei. "Cauzele amanarii ofertei au fost conditiile instabile ale pietei", a declarat Horia Ilie, seful compartamentului de analiza al firmei de brokeraj BCR Securities. In cadrul ofertei erau oferite 240 de obligatiuni la un pret de 50.000 de euro fiecare, firma avand posibilitatea sa suplimenteze numarul de valori mobiliare emise pana la 500 de unitati. Astfel, valoarea emisiunii ar putea ajunge pana la 25 de milioane de euro. Fondurile atrase vor fi utilizate pentru rambursarea unor credite, finantarea de achizitii si a activitatii curente. Titlurile vor avea o maturitate de cinci ani si o dobanda de 8,5% pe an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO