Burse - Fonduri mutuale

​Oferta Transelectrica va avea două tranşe. Preţul poate fi diferit pentru fiecare tranşă în parte

Autor: Andrei Chirileasa

13.03.2012, 15:31 542

Oferta de vânzare pe bursă a 15% din acţiunile Transelectrica (TEL) va avea două tranşe: una pentru investitorii mari, care vor cumpăra acţiuni în valoare de cel puţin 500.000 de lei, care reprezintă 90% din ofertă, şi una pentru micii investitori, cu subscrieri sub 500.000 de lei, reprezentând 10% din ofertă.

Pe baza subscrierilor realizate pe fiecare tranşă în parte va fi calculat un preţ pe baza căruia se vor realiza alocările. Preţul poate fi diferit pe fiecare tranşă în parte.

Guvernul a stabilit un preţ minim de vânzare a acţiunilor de 14,9 lei, cu 12,6% sub preţul din piaţă de luni. Preţul maxim este de 19,2 lei, cu 12,5% peste cotaţia de pe bursă. Valoarea totală a ofertei va fi cuprinsă între 37,5 mil. euro şi 48,3 mil. euro.

Perioada de subscriere începe mâine, 14 martie, şi se închide pe 27 martie. Pentru închiderea cu succes a ofertei este necesar ca minimum 70% din acţiuni să fie subscrise

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO