Burse - Fonduri mutuale

Petrom estimeaza caderea afacerilor cu 33%

Petrom estimeaza caderea afacerilor cu 33%

Wolfgang Ruttenstorfer, presedintele OMV, nu a cedat propunerii Ministerului Economiei privind distribuirea a 50% din profitul Petrom sub forma de dividende (FOTO: Reuters)

30.04.2009, 00:00 25

Petrom Bucuresti (SNP), cea mai mare companie din Romania, si-a batut in cuie bugetul de venituri si cheltuieli pentru anul acesta dupa aprobarea acestuia in cadrul adunarii generale a actionarilor sustinuta pe 28 aprilie.

Estimarile sunt realiste au declarat recent reprezentantii companiei, croite in ton cu ceea ce se intampla in prezent in economia romaneasca. Astfel compania isi vede afacerile in scadere cu 33% fata de anul trecut, de la 16,7 mld. lei (4,5 mld. euro) la 11,1 mld. lei (2,7 mld. euro) anul acesta. In ceea ce priveste profitul net, Petrom este usor mai optimist si vede un castig de 1,11 mld. lei (277 mil. euro) fata de 1,022 mld. lei (277 mil. euro) anul trecut.
Potrivit standardelor internationale de contabilitate, Petrom a inregistrat la nivel consolidat in 2008 o cifra de afaceri de 20,1 mld. lei (5,46 mld. euro) si un profit net de 896 mil. lei (243,4 mil. euro).
Primele repere privind activitatea din acest an a Petrom vor fi cunoscute pe data de 8 mai, cand compania publica rezultatele pe primul trimestru.
 
Scadere pe toate liniile
Potrivit documentelor Petrom, compania estimeaza pentru anul acesta o productie de petrol si gaze naturale in scadere fata de anul trecut, dar si volume de vanzari mai mici pe segmentul de marketing. Astfel, compania se asteapta sa extraga 5,4 mld. metri cubi de gaze naturale in 2009 comparativ cu nivelul de 5,55 extras anul trecut, in timp ce productia de tietei ar urma sa fie de 4,4 milioane de tone, comparativ cu cele 4,54 produse anul trecut. Scaderea productiei are loc in contextul in care compania mentioneaza incetinirea activitatilor de explorare precum si prioritizarea investitiilor, si pe fondul pretului mai mic al barilului de titei. Investitiile pe partea de marketing vor fi directionate doar pentru optimizare in conditiile in care marjele si vanzarile sunt asteptate sa scada. De altfel, Mariana Gheorghe, CEO-ul Petrom, declara recent ca anul acesta cererea de combustibili va scadea cu 15-20% pe segmentul industrial si cu cel mult 5% pe partea de retail. Potrivit acesteia, compania se confrunta la mijlocul lunii martie cu o scadere de 10-15% a volumelor de carburanti comercializate pe segmentul wholesale, in timp ce scaderea pe retail era nesemnificativa. In ceea ce priveste bugetele de investitii, sumele aprobate sunt diminuate fata de cele din 2008. In total, vor fi alocate pentru investitii 4,7 mld. lei (1,17 mld. euro), in scadere fata de suma record de 6,4 mld. lei (1,73 mld. euro) din 2008.
 
Statul a cerut dividende, OMV ramane pe pozitie
Tot in cadrul AGA Petrom a fost respinsa cu majoritate de voturi propunerea Ministerului Economiei de distribuire de dividende reprezentand 50% din profitul ramas dupa deducerea rezervelor legale. De asemenea, ministerul, care detine 20,64% din actiunile Petrom, a cerut ca salariatii Petrom sa primeasca maximum 10% din profitul net al companiei, insa nu mai mult de nivelul maxim al salariului mediu de baza lunar de anul trecut. Propunerile statului au fost respinse cu majoritate de voturi, in conditiile in care actionarul majoritar al Petrom, grupul austriac OMV, a propus inca din februarie ca sa nu fie distribuite dividende si a anuntat ca ar putea adopta o strategie similara si pentru profitul din acest an.
 
Noi membri in Consiliul de Supraveghere al Petrom
In Consiliul de Supraveghere al Petrom, care numara in prezent noua membri, au fost aprobate anumite schimbari. Astfel, Emanoil Negut si Cristian Marian Olteanu, fosti reprezentanti ai AVAS, respectiv ai Fondului Proprietatea, au fost inlocuiti cu Gheorghe Ionescu si Daniel Costea care vor reprezenta Ministerul Economiei, respectiv Fondul Proprietatea. Potrivit Mediafax, Gheorghe Ionescu lucreaza in cadrul firmei de constructii Boegl - Bog' Art. Alaturi de ei, statul roman mai este reprezentat de Marian Turlea, din partea Ministerului Economiei, care este directorul de cabinet al ministrului Adriean Videanu.
 
Petrom, trader de energie
Petrom si-a pus inca din 2008 bazele pentru realizarea unei structuri de trading de energie electrica, certificate de emisii de CO2 si produse financiare legate de energie.
"O strategie de vanzari este in prezent in pregatire si estimam ca va fi finalizata in 2009", se arata in raportul anual al Petrom.
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO