Burse - Fonduri mutuale

Pierzătorii din 2017 din indicele BET au un start 2018 în forţă

Pierzătorii din 2017 din indicele BET au un start 2018...

Autor: Liviu Popescu

26.01.2018, 00:05 695

Compa Sibiu, Electrica, Bursa de Valori Bucureşti, Transelectrica, cele mai slabe patru acţiuni în 2017 din indicele BET-BK, considerat de ana­lişti reprezentativ pentru bursa ro­mâ­nească, sunt pe plus de la începutul anu­lui 2018, ceea ce arată că sen­timentul investitorilor faţă de aceste ac­ţiuni, care au adus anul trecut pier­deri şi de 13%, este unul îmbunătăţit.

Producătorul de piese auto Compa Sibiu a avut în 2017 cea mai slabă dinamică din rândul celor 25 de companii ale indicelui BET-BK, cu o scădere de 13%, arată calculele companiei de brokeraj Prime Transaction. „Compa venea după o apreciere de 65,9% în 2016, iar reculul poate să fi fost determinat de marcări de profituri, în condiţiile în care lichiditatea acţiunilor emitentului nu este una foarte mare”, notează analiştii. De la începutul anului 2018 însă acţiunile Compa au urcat cu 4,3% pe un rulaj de aproximativ 2,6 mil. lei, potrivit datelor BVB. Evoluţia a fost calculată cu preţurile de închidere din 23 ianuarie 2018.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO