Burse - Fonduri mutuale

Raliul dolarului a adus 13 mil. lei în conturile fondurilor „americane“

Raliul dolarului a adus 13 mil. lei în conturile...

Autor: Roxana Pricop

13.03.2015, 00:03 219
Cele două fonduri de investiţii denominate în dolari de pe piaţa locală au atras intrări nete de 13,6 milioane de lei în luna februarie, investitorii fiind atraşi de aprecierea puternică, de 6%, înregistrată de valuta americană în raport cu leul în prima lună din an.

Cea mai mare parte din sumă, respectiv 12,7 milioane de lei, a fost atrasă de fondul închis de investiţii Raiffeisen USD. Acest fond se deschide săptămânal pentru subscrieri şi retrageri. Raiffeisen USD dispune de active în echivalent de 354 milioane de lei. Diferenţa de circa un milion de lei a intrat în conturile fondului de obligaţiuni OTP Dollar Bond, cu active în echivalent de 18,7 mil. lei.

Fondurile de investiţii denominate în dolari sunt o alternativă prin care investitorii pot lua parte la aprecierea valutei şi câştiga şi ceva în plus peste dobânda de la bancă. Cele două fonduri de investiţii plasează economiile strânse de la investitori în titluri de stat, obligaţiuni şi depozite bancare.

În ultimele 12 luni (februarie 2014 – februarie 2015), fondul Raiffeisen USD a marcat un randament de 4,6% în dolari, iar OTP Dollar Bond a raportat o creştere de 3,44% în dolari în acelaşi interval.

Cum majoritatea investitorilor au veniturile în lei, la randamentele marcate de cele două fonduri se adaugă şi aprecierea de 23% înregistrată de valuta americană în raport cu leul.

Astfel, câştigul total al investitorilor când aceştia îşi lichidează investiţiile şi le schimbă în lei este de 27%, respectiv 26% într-un interval de 12 luni. Performanţele trecute ale fondurilor de investiţii nu sunt garanţii pentru performanţele viitoare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO