Burse - Fonduri mutuale

RASDAQ a castigat 3 miliarde de euro de la inceputul anului

RASDAQ a castigat 3 miliarde de euro de la inceputul anului

Click pentru imaginea intreaga

31.05.2007, 18:50 17

Indicele RASDAQ-C, care urmareste toate companiile listate pe Rasdaq, a castigat aproape 80% de la inceputul anului. Cresterea spectaculoasa a RASDAQ s-a datorat interesului tot mai ridicat al investitorilor romani si straini pentru companiile mici, din domenii dinamice precum constructiile sau industria de echipamente, in conditiile lipsei de companii noi pe piata principala a Bursei de Valori Bucuresti.
Companii deja bine cunoscute, cum ar fi Dafora, Condmag sau Albalact, au deschis inca de anul trecut drumul investitorilor straini catre bursa RASDAQ, fondurile straine indreptandu-si treptat atentia si catre alte societati, cum ar fi Armax Gaz, Artego, Imotrust sau Prebet. In acest moment, multe dintre fondurile straine active pe piata romaneasca au in portofolii titluri listate pe RASDAQ.
Si pe Bursa de Valori companiile mici au dat tonul cresterilor. Cresterea cu 16% a indicelui BET-C, care urmareste toate companiile listate la BVB, in comparatie cu un avans de doar 7% al indicelui BET, care urmareste cele mai importante zece companii, arata ca motorul cresterilor au fost companiile mici si medii.
Fenomenul a fost determinat si de plafonarea companiilor mari de pe Bursa, asa-zisele blue-chips, care au inregistrat cresteri sub media pietei anul trecut, dar si de scandalurile din jurul titlurilor SIF sau Petrom, factori care i-au determinat pe investitori sa caute oportunitati de investitii printre companiile mai mici de pe Bursa sau de pe RASDAQ.
"Cresterea agresiva a preturilor companiilor de pe RASDAQ arata ca investitorii acorda din ce in ce mai multa atentie unui univers care pana acum era evitat", sustin analistii societatii de brokeraj Raiffeisen Capital & Investments.
"Consideram ca e timpul ca micile companii romanesti sa fie considerate o oportunitate de investitii atractiva. Perspectivele macroeconomice bune, sectoare economice cu cresteri puternice sustinute de cresterea puternica a cererii interne, rezultatele bune si transferul unor companii de pe RASDAQ pe BVB sunt doar cateva dintre motivele pentru care companiile mici sunt tot mai urmarite", mai arata acestia.
O alta explicatie a cresterilor puternice de pe RASDAQ este faptul ca multe dintre companiile listate pe aceasta piata erau mult subevaluate, fie in raport cu rezultatele financiare, fie avand in vedere proprietatile imobiliare pe care le detin. Multe societati mici detin suprafete importante de teren in orase mari precum Bucuresti, Cluj sau Constanta, fiind evaluate pe Bursa la preturi sub valoarea terenurilor pe cale le detin, fapt care explica cresterea aproape exponentiala a unor actiuni.
Totusi, cresterea RASDAQ este intr-o buna masura si artificiala, lichiditatea scazuta si volatilitatea ridicata a companiilor de pe aceasta piata facand ca orice intentie de a cumpara pachete mai mari de actiuni sa determine cresteri puternice ale preturilor.



Care sunt cele mai atractive companii mici de la Bursa in opinia Raiffeisen Capital&Investment

Companiile mici de la Bursa (small caps) din domenii dinamice precum cel al constructiilor sau industria de masini si echipamente ofera oportunitati atractive de investitii, potrivit analistilor societatii de brokeraj Raiffeisen Capital&Investment.
"Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana din ianuarie 2007 a generat un interes mai ridicat pentru actiunile companiilor romanesti din partea investitorilor straini. Factori precum imbunatatirea riscului de tara, cresterea economica puternica, aprecierea monedei nationale si intrarile de capital din partea fondurilor care se axeaza exclusiv pe pietele din UE au influentat pozitiv performantele pietei de capital de la inceputul anului", se arata intr-un raport de analiza al Raiffeisen Capital & Investments.
"Pe de alta parte, lipsa accentuata a ofertelor publice initiale (IPO) pe piata locala a adus in atentia investitorilor companiile mai mici", se precizeaza in raport.
Analistii Raiffeisen au identificat 16 companii mici de la Bursa, care au avut evolutii interesante in ultima perioada, din care au selectat noua companii care ar putea reprezenta investitii atractive pentru perioada urmatoare. Criteriile utilizate in selectia companiilor sunt lichiditatea si capitalizarea, indicatori fundamentali cat mai buni, sector de activitate atractiv, posibilitatea de a fi preluate in viitor si activele imobiliare detinute.
"Companiile din sectorul constructiilor sunt printre favoritele noastre, deoarece consideram ca vor continua sa beneficieze de cererea ridicata de pe piata locala. Perspectivele in acest sector raman pozitive, fiind sustinute de cresterea economica puternica, cresterea puterii de cumparare si dezvoltarea pietei imobiliare. Mai credem ca sectorul constructiilor va cunoaste un numar ridicat de preluari pe termen scurt si mediu", sustin analistii Raiffeisen.
Ei considera ca Cemacon Zalau (CEON) si Prefab Bucuresti (PREH) sunt doua dintre cele mai atractive companii listate din acest domeniu. Industria de masini si echipamente este un alt sector care poate oferi oportunitati interesante de investitii, cum ar fi producatorul de cabluri Iproeb Bistrita (IPRU), producatorul de componente auto Compa Sibiu (CMP), producatorul de benzi transportoare din cauciuc Artego Targu-Jiu (ARTE) sau producatorul de echipamente pentru protectia mediului Comelf Bistrita (CMF).
"Producatorii industriali au avut performante bune in trecut si continua sa arate un important potential de crestere", se arata in raportul Raiffeisen.
Santierul Naval Orsova (SNO) a intrat in vizorul investitorilor datorita cererii ridicate din sectorul naval, in timp ce Prodplast Bucuresti (PPL) este considerata de analistii Raiffeisen o oportunitate unica de investitie in active imobiliare.
Producatorul de hartie igenica si carton Vrancart Adjud (VNC) prezinta potential prin prisma investitiilor realizate in cresterea capacitatii de productie si a eficientei, iar Mecanica Cehlau (MECF), lider de piata pe segmentul masinilor agricole, este in masura sa beneficieze de cresterea sectorului agricol sustinuta de programele UE.
Lista de 16 companii alcatuita de Raiffeisen Capital & Investments mai cuprinde companii precum Armax Gaz (ARAX), Dafora (DAFR), Electromagnetica (ELMA), Mecanica Ceahlau (MECF), Prebet Aiud (PREB), Remarul 16 Februarie (REFE) si Turism Felix (TUFE). Potrivit analistilor Raiffeisen, aceste companii fac parte din domenii de activitate dinamice, au inregistrat rezultate bune in ultimii ani, insa nivelurile actuale de pret ale unora dintre ele - ARAX, DAFR, REFE, TUFE - sunt prea ridicate.
Raportul avertizeaza insa si asupra riscurilor la care se supun investitorii care aleg sa investeasca in astfel de companii. Principalul risc este legat de lichiditatea redusa a acestor titluri, care face ca achizitia unui pachet important de actiuni sa determine o crestere puternica a pretului, iar vanzarea unei participatii semnificative sa poata conduce la corectii. Totusi, investitorii care actioneaza pe termen mediu si lung pot spera ca lichiditatea acestor actiuni va creste odata cu imbunatatirea performantelor companiei si cresterea capitalizarii.
Alte riscuri identificate de analistii Raiffeisen Capital&Investment sunt transparenta redusa a companiilor mici, in special cele listate pe RASDAQ, unde cerintele de raportare nu sunt la fel de stricte ca pe Bursa, si vulnerabilitatea acestora la actiunea factorilor interni si externi, cum ar fi probleme cu aprovizionarea, cresterea preturilor materiilor prime sau distributia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO