Inflaţia globală e pe cale să explodeze din cauza preţurilor globale mai mari ale mărfurilor, devalorizărilor competitive (inflaţie importată) şi, într-o măsură mai mică, preţurilor în creştere ale proprietăţilor, arată o analiză a băncii de investiţii Saxo Bank.
Principalul factor determinant al inflaţiei este reprezentat de preţurile globale mai mari ale mărfurilor, ce au început să crească de la începutul verii (+2,3% în septembrie în comparaţie cu septembrie 2015). Preţul petrolului, care joacă un rol cheie în calcularea inflaţiei, a crescut cu aproape 55% de la punctul minim atins în ianuarie trecut. Această creştere va continua în lunile ce urmează, datorită scăderilor investiţiilor din sectorul petrolului din ultimii ani ce ar putea avea efect, în cele din urmă, asupra capacităţii de producţie şi asupra posibilităţii unui acord OPEC cu privire la nivelul de producţie.
Succesul primei vânzări internaţionale de obligaţiuni ale Arabiei Saudite de acum două săptămâni (când ţara a strâns 17,5 miliarde de dolari) ar putea determina ca ei să coopereze pentru reducerea inundării pieţei, de vreme ce au găsit o nouă metodă, ieftină, de a aduce bani în sistem. Acest lucru ar putea deschide calea către un acord durabil în ce priveşte petrolul, ce ar avea ca rezultat o inflaţie mai mare, arată banca de investiţii.
În zona euro, preţurile în creştere ale petrolului vor duce inevitabil la o creştere a indicelui amonizat al preţurilor de consum. Din punct de vedere istoric, inflaţia în zona euro este influenţată foarte mult de schimbarea anuală a preţului petrolului. Dacă inflaţia ar fi perfect corelată cu preţul petrolului, ceea ce, evident, nu e cazul, inflaţia ar creşte la aproape 2,3% anul viitor dacă preţul petrolului rămâne la 60 dolari per baril. Deşi se poate afirmă cu destulă siguranţă că nu se va ajunge acolo, direcţia inflaţiei este foarte clară. Chiar dacă preţurile petrolului scad din nou la 40 dolari per baril, inflaţia este pe cale să crească semnificativ anul viitor.
Un semnal pozitiv cu privire la inflaţie vine din China, unde, recent, PPI (indicele preţului de producători) s-a întors recent în teritoriu pozitiv (+0,1% în septembrie). Dacă tendinţa continuă şi în octombrie (datele PPI vor fi publicate pe 9 noiembrie), ar însemna că China iese în sfârşit din deflaţie. De la faptul că este cel mai mare exportator de deflaţie din lume, China va deveni – aproape de la o zi la alta – un exportator de inflaţie, lucru care va avea implicaţii globale cheie cu privire la dinamica inflaţiei.
Ca rezultat al preţurilor mai mari ale mărfurilor şi devalorizării valutelor, în multe ţări inflaţia a fost mai mare decât se anticipase în ultimele săptămâni. În Noua Zeelandă, CPI a crescut cu 0,2 procente în al treilea trimestru faţă de anul precedent (versus 0,1% conform consensului), ceea ce a dus la stimulare temporară a NZDUSD pe piaţă. În Marea Britanie, CPI a fost 1% în septembrie de la 0,6% în august datorită scăderii lirei sterline ceea ce a crescut costurile de import ale manufacturierilor domestici. Credem că îngrijorările pieţei legate de presiunile inflaţioniste sunt destul de exagerate deocamdată. Pare evident pentru noi faptul că guvernul britanic se simte destul de confortabil cu o rată de schimb a GBP scăzută pentru că ajută exporturile, susţine piaţa de capital şi dă un avantaj competitiv producătorilor locali în detrimentul celor străini. O liră mai scăzută nu ar trebui să determine Banca Angliei să restrângă măsurile ulterioare. Aşadar credem în continuare că există o mare şansă de implementare a unei noi reduceri a dobânzilor în noiembrie, ceea ce va alimenta deprecierea GBP şi creşterea preţurilor de import drept consecinţă.
Mai mult, în Europa, creşterea preţurilor proprietăţilor este de asemenea un factor pentru o inflaţie mai mare. În Spania, preţurile proprietăţilor sunt încă la 30% sub nivelul pre-criză, dar în alte ţări preţurile continuă să crească, uneori chiar vertiginos. În Germania, preţurile sunt în creştere cu 30%, iar în ţările scandinave au explodat cu +57% în Norvegia şi +70% în Suedia.
Creşterea inflaţiei globale va avea un efect negativ în ce priveşte creşterea economică, dar va aduce puţină alinare agenţilor economici (privaţi şi publici) care sunt foarte îndatoraţi şi care acum se confruntă cu un cost mai mare al capitalului. Dobânzile pe termen lung americane, ce servesc drept proxy pentru piaţă, au avut parte de o apreciere netă din iulie trecut.
În câteva săptămâni, riscul politic, care era o preocupare cheie acum câteva luni, a fost redus considerabil. În Europa, Spania are un nou guvern în sfârşit, dar Partidul Poporului va trebui să ajungă la o bază comună cu Ciudadanos şi PSOE pentru a adopta legi pentru că nu are majoritate. Totuşi, riscul principal identificat de piaţă era legat de rezultatul alegerilor prezidenţiale din SUA: până acum, o medie a sondajelor naţionale de opinie realizată de RealClearPolitics arată că Hillary Clinton, candidatul democrat, conduce cu 48,6% din voturi faţă de 42,1% pentru Donald Trump. De asemenea, în două dintre statele cu vot echilibrat (Florida, Pennsylvania şi Ohio), în acest an Hillary Clinton este deja în faţă. Ea are 47,4% din voturi în Florida şi 47,8% din voturi în Pennsylvania. Este depăşită doar în Ohio unde are 46% din voturi versus 46,5% pentru Donald Trump. Candidatul republican conduce cu foarte puţin în acest stat, iar cifra corespunde marjei de eroare. În aceste condiţii, victoria lui Hillary Clinton este foarte probabilă. Totuşi, un câştig al democraţilor nu este încă sigur. Se anticipează că democraţii vor recâştiga controlul Senatului, dar Camera Reprezentanţilor ar rămâne în seama GOP, ceea ce ar putea duce la o nouă luptă legată de plafonul de datorie până la finalul anului.
În zona euro, ultimii indicatori confirmă o îmbunătăţire economică reală. Germania va avea, probabil, în 2016 o creştere a PIB-ului mai mare decât SUA, ca o consecinţă a unor rezultate foarte bune pe al doilea semestru. Toţi indicatorii germani (ZEW, Ifo şi PMI) au crescut semnificativ.
Performanţa bună a zonei euro este legată de consecinţele unei politici monetare suple implementate de BCE. Deşi Mario Draghi nu a dat niciun indiciu cu privire la evoluţia politicii monetare la ultima conferinţă de presă a BCE, el a reuşit să împingă euro mult mai jos faţă de dolarul american, la un nivel ce este identificat în mod normal ca fiind confortabil pentru banca centrală.
Devalorizarea valutei este prezentă şi în Rusia (cu un impact global aproape zero, însă). Prognozăm că rubla ar putea să piardă până la 10% din valoare în faţa dolarului în următoarele două luni. Pe măsură ce ne apropiem de finalul anului, ar trebui să ne amintim că rubla scade de obicei. Acest lucru poate fi considerat un factor sezonier, de aceea mulţi ruşi decid să cumpere dolari în această perioadă a anului pentru a evita o depreciere a economiilor. Acelaşi fenomen ar trebui să se întâmple anul acesta şi ar putea fi întărit de creşterea foarte posibilă a dobânzii în Statele Unite. Creşterea Fed va fi probabil destul de limitată (în jur de 25 de puncte de bază) şi a fost deja parţial evaluată în piaţă. Miza acum este de a şti dacă banca centrală va accelera în direcţia normalizării dobânzilor în 2017, ceea ce este probabil, luând în considerare perspectiva globală a economiei SUA şi prognoza de inflaţie. În acel caz, este anticipată o devalorizare mai mare a RUB.
Un posibil acord între ţările OPEC ar putea, de asemenea, să aibă un rol semnificativ în evoluţia valutei ruseşti. Într-adevăr, corelaţia pozitivă dintre Brent şi rublă este extrem de puternică (-0.98 din ianuarie 2014 până acum). Totuşi, pentru moment, rezultatul şedinţei OPEC programată pentru finalul lunii noiembrie este destul de nesigur şi, chiar în cazul unui acord, este puţin probabil să vedem o creştere semnificativă şi de durată a preţului petrolului până la finalul anului. Aşadar, potenţialul redresării rublei este mai degrabă limitat din perspectiva noastră.
