Burse - Fonduri mutuale

Sedinta agitata pentru brokeri

19.07.2005, 19:16 10

Prima sedinta de tranzactionare a saptamanii a adus o crestere semnificativa a lichiditatii din piata, valoarea totala a tranzactiilor derulate ieri apropiindu-se de 25 de milioane de lei (7 milioane de euro).

Cea mai importanta contributie la realizarea acestui rulaj au avut-o SIF-urile, care au realizat peste doua treimi din valoarea totala a transferurilor. Totusi, cresterea de aproape 5% de pe SIF-uri nu a tras in sus piata, ci, dimpotriva, a contribuit usor la scaderea celorlalte titluri.

"Este posibil ca o parte din invesitori sa fi vandut alte actiuni pentru a cumpara titluri SIF, insa, per ansamblu, evolutia pietei nu a fost una spectaculoasa. Se remarca in continuare aceeasi volatilitate ridicata din ultimele luni, iar daca dam la o parte rulajele de pe SIF-uri si de pe Flamingo, avem o sedinta de tranzactionare normala", a comentat Razvan Pasol, presedintele societatii de brokeraj Intercapital Invest.

Indicele BET-C, care urmareste evolutia tuturor emitentilor listati la Bursa de Valori, a pierdut ieri 0,5%, pe fondul scaderilor actiunilor companiilor petroliere si ale Bancii Transilvania. Rompetrol Rafinare a fost cel mai tranzactionat emitent de la categoria a II-a, cu un rulaj de 1,24 de milioane de lei (348.000 de euro). Pretul de tranzactionare al actiunilor Rompetrol a inregistrat din nou un usor declin fata de sedinta precedenta, inchizand la cotatia de 0,0872 lei/actiune, in coborare cu 0,8%.

O noua scadere s-a consemnat si in cazul actiunilor Petrom, care au pierdut 1,1% comparativ cu finele zilei precedente, inchizand sedinta de tranzactionare la pretul de 0,457 lei/actiune. Valoarea transferurilor derulate cu titluri Petrom a fost destul de redusa, doar 0,52 milioane de lei (146.000 de euro).

Titlurile Bancii Transilvania au continuat sirul evolutiilor neconvingatoare din ultima perioada. Astfel, actiunile bancii au pierdut ieri 1,3%, dupa ce in sedinta precedenta castigasera 0,6%. Ultima tranzactie cu aceste titluri s-a realizat ieri la pretul de 0,77 lei/actiune. Valoarea tranzactiilor a fost de 0,7 milioane de lei (0,2 milioane de lei).

Actiunile producatorului de hartie si carton Vrancart Adjud au continuat sa scada usor, continuand astfel tendinta descendenta de la finele sedintei de vineri, cand s-au realizat primele tranzactii bursiere cu aceste titluri. O parte din investitorii care au cumparat actiuni Vrancart in cadrul ofertei publice initiale au continuat sa vanda, avand in vedere ca pretul actual este mai mare decat cel de subscriere. Ultima cotatie pentru titlurile Vrancart in sedinta de ieri a fost de 0,162 lei/actiune, in coborare cu 1,8%. Pretul de subscriere in cadrul ofertei publice initiale a fost de 0,15 lei/actiune.

O evolutie pozitiva au inregistrat ieri actiunile combinatului Oltchim Ramnicu Valcea, care au castigat 2,5%, atingand in final nivelul de 0,33 lei/actiune. Rulajul acestor titluri a fost de 243.000 de lei (68.000 de euro).



Flamingo a intrat la Bursa cu castiguri pentru investitori

Actiunile companiei Flamingo International au intrat ieri la tranzactionare, iar investitorii au putut in sfarsit sa vada cat au castigat prin subscrierea in cadrul ofertei publice. Investitorii care nu au apucat sa cumpere actiuni Flamingo in cadrul ofertei si-au manifestat interesul pentru aceste titluri inca din pre-deschiderea sedintei, ceea ce a determinat un pret de deschidere de 2,65 lei/actiune, cu 15,2% peste pretul de subscriere de 2,3 lei/actiune. La acest pret au inceput sa-si faca aparitia si ordinele de vanzare, o parte din cei care au cumparat actiuni in cadrul ofertei grabindu-se sa-si marcheze profitul, 15% in mai putin de o luna. Dupa primele 10 minute ale sedintei, pretul a coborat la un minim de 2,35 lei/actiune. Totusi, la acest pret scazut nu au existat prea multi investitori dispusi sa vanda, iar cursul a inceput din nou sa urce, atingand din nou maximul zilei, de 2,65 lei/actiune. Spre finalul sedintei, cursul a intrat din nou pe un trend descendent, inchizand la cotatia de 2,42 lei/actiune, cu 5,2% peste pretul din cadrul ofertei publice. Cele mai multe tranzactii s-au realizat in intervalul 2,5-2,6 lei/actiune, cotatia medie fiind de 2,58 lei/actiune. "Deschiderea a fost destul de buna, la 2,65 lei/actiune, si nu s-a vandut nimic pe pierdere, chiar si la pretul minim de 2,35 lei/actiune, investitorii reusind sa obtina profit. Totusi, investitorii ar fi dorit un pret de deschidere mai mare, de pana la 3 lei/actiune. Poate ca aceasta listare nu a venit in cel mai bun moment, deoarece a coincis cu ridicarea pragului la SIF-uri, iar majoritatea investitorilor si-au indreptat atentia si resursele financiare asupra celor cinci societati", a comentat Liviu Avram, trader la Prime Transaction. Flamingo International s-a listat la Bursa de Valori in urma unei oferte publice initiale in valoare de 12,4 mil. euro. Principalul actionar al Flamingo este Dragos Cinca, cu 61,5% din actiuni.



Piata RASDAQ

Actiunile operatorului portuar Socep Constanta au urcat ieri cu 13,9%, cotatia ajungand la nivelul de 0,295 lei/actiune, pe fondul unei lichiditati scazute.

Ultimul transfer cu titlurile Socep s-a realizat la maximul sedintei de ieri, dupa ce cotatia coborase sub ultimul pret al sedintei trecute, pana la nivelul de 0,25 lei/actiune. Desi societatea a fost cea mai tranzactio-nata de la prima categorie, valoarea transferurilor realizate ieri nu a depasit suma de 47.000 de lei (13.200 de euro).

Actiunile Braiconf au avut o evolutie mai putin buna, cotatia inregistrand o scadere de 14,8%, pana la 0,98 de lei/actiune, nivelul minim al sedintei de ieri.

La fel, titlurile Aversa au coborat cu 8,33% la un pret de 1,1 lei/actiune, dupa ce in sedinta precedenta se apreciasera cu 9%.

Ieri a fost raportata tranzactia din cadrul ofertei publice de preluare a societatii Incerplast Bucuresti, de catre omul de afaceri Lucian Grecu. Acesta a cumparat ieri 235.953 de actiuni Incerplast, pachet reprezentand 76,7% din capitalul social al companiei. Transferul s-a derulat la un pret de 2,22 lei/actiune, valoarea tranzactiei ridicandu-se astfel la 524.335 de lei sau 147.140 de euro.

Incerplast are ca obiect de activitate cercetarea in domeniul materialelor plastice cu aplicatii in medicina si fabricarea de dispozitive biomateriale polimerice.

Cel mai tranzactionat emitent al zilei a fost Argus Constanta, cu un rulaj de 55.175 de lei (15.500 de euro). Titlurile producatorului de uleiuri vegetale au fost evaluate la inchiderea sedintei la 3,5 lei/actiune, minimul zilei, inregistrand astfel o scadere de 1,68% fata de sedinta precedenta.

Pretul actiunilor Biofarm s-a stabilizat in ultimele sedinte in jurul nivelului de 0,35 lei/actiune, ieri fiind calculat un curs mediu de 0,3544 lei/actiune, cu 0,51% mai mare fata de ultima sedinta a saptamanii trecute.

Ultima tranzactie derulata cu actiunile producatorului de medicamente s-a desfasurat la un pret de 0,36 lei/actiune, nivelul maxim al zilei. Biofarm a realizat ieri al doilea rulaj din piata comuna, acesta ridicandu-se la 47.642 de lei (13.400 de euro).

Neptun Campina a reintrat in atentia investitorilor, titlurile acestei societati apreciindu-se ieri cu 2,44%. In acest caz, cursul mediu a fost calculat la 19,467 lei/actiune, in timp ce ultimul transfer a fost efectuat la 19 lei/actiune. Titlurile Neptun atinsesera ieri un maxim de 19,5 lei/actiune.

andrei.chirileasa@zf.ro ; dan.zavoianu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO