Burse - Fonduri mutuale

SIF Muntenia a castigat peste asteptari la sase luni

21.07.2006, 19:24 16

SIF Muntenia a obtinut in primul semestru al anului un castig de 83,78 milioane de lei (23,67 milioane de euro), de peste trei ori mai ridicat comparativ cu profitul net inregistrat in perioada similara a anului trecut.
Castigul este totodata cu 30% mai ridicat fata de profitul net bugetat pentru intreg anul. Profituri la sase luni peste estimarile pentru tot anul au mai raportat si alte doua SIF-uri, Oltenia si Banat-Crisana.
SIF Muntenia se situeaza pe locul al doilea dintre societatile de investitii financiare (SIF) dupa castigul obtinut pe primul semestru. Cel mai ridicat profit net la finalul lunii iunie avea SIF Oltenia, care obtinuse un castig de 91,5 milioane de lei (25,8 milioane de euro).
Castigul raportat de societate este cu 39,7% mai ridicat decat cel de la finalul lunii mai, aceasta crestere datorandu-se in cea mai mare parte dividendelor de la BCR pe care SIF le-a incasat luna trecuta. Dupa primele cinci luni ale anului, SIF Muntenia avea un profit de 59,96 milioane de lei (16,9 milioane de euro).
"Rezultatele la sase luni le consideram a fi foarte bune. Diferenta fata de finalul lunii se datoreaza in principal dividendelor de 20 de milioane de lei (5,6 milioane de euro - n. red.) de la BCR pe care le-am incasat luna trecuta", a precizat Petre Szel, presedintele Muntenia Invest, societatea care administreaza SIF Muntenia. Szel a mai tinut totusi sa atraga atentia ca rezultatele sunt preliminare si ca ar putea suferi modificari fata de datele definitive, care urmeaza sa fie prezentate la jumatatea lunii august.
"Rezultatele sunt preliminare. Urmeaza sa treaca printr-un proces de auditare si rezultatele definitive s-ar putea sa inregistreze modificari fata de acestea", a precizat Szel.
Cea mai mare parte a profitului SIF Muntenia a fost obtinuta la inceputul anului, cand societatea a vandut pachetul de peste 10% pe care-l detinea la producatorul de medicamente Sicomed, pe care a incasat peste 15 milioane de euro. Aceasta vanzare a permis societatii ca la finalul lunii ianuarie sa raporteze un profit de 56,86 milioane de lei (15,6 milioane de euro). Ulterior, in februarie, societatea a mai vandut un pachet de 2% din actiunile companiei farmaceutice Biofarm Bucuresti, pentru 4,5 milioane de lei (peste 1,2 milioane de euro). Profitul societatii din aceasta tranzactie a fost de circa 47%.
La finalul lunii iunie, SIF Muntenia avea un activ net unitar de 1,39 lei/actiune. Pe Bursa ieri, ultima tranzactie cu actiunile acestei societati s-a derulat la un pret de 1,37 lei/actiune. Castigul pe actiune al SIF Moldova, luand in calcul profitul la sase luni, este de 0,1038 lei.
Celelalte SIF-uri au obtinut dupa primele sase luni profituri nete de 72,67 milioane de lei (SIF Banat - Crisana), 35,4 milioane de lei (SIF Transilvania) si 26,15 milioane de lei (SIF Moldova).
Castigul SIF Banat-Crisana este cu 27% mai ridicat decat profitul net bugetat pentru acest an, in timp ce SIF Transilvania si Moldova se aflau la nivelul profitului net de la sfarsitul lui iunie cu 11,5% si, respectiv, 33% sub estimarea de profit pentru 2006.
Ieri la Bursa, actiunile SIF-urilor au castigat in medie 1,6%, dar nu au putut recupera complet pierderile suferite miercuri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO