Burse - Fonduri mutuale

SIF-urile au castigat 135 mil. euro in primele zece luni ale anului

SIF-urile au castigat 135 mil. euro in primele zece luni ale anului

Click pentru imaginea marita

19.11.2007, 16:38 15

Cele cinci SIF-uri au raportat dupa primele zece luni profituri nete cumulate de 135 mil. euro, cu 40% mai mari fata de castigurile cumulate de la sfarsitul anului trecut. Activele nete ale SIF-urilor au crescut de la inceputul anului cu 58%, atingand un nivel de 3,66 mld. euro la finele lui octombrie. SIF Banat-Crisana (SIF1) a obtinut in octombrie un profit net de 28,3 mil. lei (8,44 mil. euro), urcandu-si astfel profitul pe primele zece luni ale anului la 107,2 mil. lei (32,4 mil. euro). Castigul semnificativ de luna trecuta a provenit din vanzarea catre Banca Transilvania a participatiei de 10% detinuta la societatea de asigurari BT Asigurari, pentru 5,65 mil. euro, precum si din vanzarea unor pachete de actiuni la companii mai mici. SIF Banat-Crisana a inregistrat si cea mai mare crestere de activ in octombrie, 5,4%, activul net al societatii ajungand la 2,15 mld. lei (753 mil. euro). Prima la profit dupa zece luni este SIF Transilvania (SIF3), cu un castig net de 107,78 mil. lei (32,66 mil. euro). SIF Transilvania a castigat 2,29 mil. lei (680.000 de euro) in octombrie, depasind astfel SIF Oltenia (SIF5), care inregistra dupa zece luni un profit net de 107,7 mil. lei (32,63 mil. euro). SIF Muntenia (SIF4) a raportat in perioada ianuarie-octombrie un profit net de 64,5 mil. lei (19,55 mil. euro), iar SIF Moldova (SIF2) ramane ultima, cu un castig de 58 mil. lei (17,6 mil. euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24