Burse - Fonduri mutuale

SIF-urile vin cu 13 mil. lei la capitalul Tuşnad

Autor: Mediafax

18.10.2010, 23:39 35

Acţionarii firmei hoteliere Tuşnad din Băile Tuşnad ( simbolbursier TSND) au aprobat majorarea capitalului social cu 16 mil.lei (3,75 mil. euro), de la 9,4 mil. lei la 25,4 mil. lei, prinaport în numerar.

Astfel, firma va emite 160 milioane de titluri noi, la o valoarenominală de 0,1 lei, iar operaţiunea de majorare a capitalului seva realiza în două etape: în primă fază, acţionarii vor puteasubscrie proporţional cotei deţinute, iar în a doua etapă vor puteacumpăra acţiuni noi doar acţionarii care şi-au exercitat dreptul depreferinţă în prima fază. Acţionarii au mai aprobat contractareaunui credit de până la 5 mil. lei pentru finanţarea programului deinvestiţii aferent obiectivului "Modernizarea complex Olt".

Potrivit celor mai recente raportări, SIF Transilvania (SIF3)deţine 64,91% din acţiunile firmei hoteliere, iar SIF Oltenia(SIF5) are 17,33% din titluri, cele două socieţi de investiţiiavând un aport de circa 13 mil. lei la capital. Cea mai recentătranzacţie cu acţiunile Tuşnad a fost încheiată la 13 octombrie,când titlurile au închis şedinţa la un preţ de 0,08 lei, preţsimilar cu cel de referinţă. La această cotaţie, firma are ocapitalizare de 7,52 mil. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO