Burse - Fonduri mutuale

Statul mai listeaza actiuni Transgaz de 30 mil. euro

20.06.2008, 20:08 17

Ministerul Economiei si Finantelor (MEF) intentioneaza sa listeze la Bursa de Valori Bucuresti, pana in toamna acestui an, un nou pachet de actiuni Transgaz, de pana la 5%, titlurile urmand sa fie alocate drept despagubiri fostilor proprietari, care au solicitat sa fie compensati cu actiuni ale transportatorului de gaze naturale.
"Exista mai multe persoane care au solicitat ca despagubirile sa se faca in actiuni Transgaz. Vreau sa salut intuitia acestor persoane mai in varsta, care cred ca Transgaz va deveni o companie de succes. Vom mai lista sub 5% din actiunile Transgaz", a declarat ministrul economiei si finantelor Varujan Vosganian la seminarul "Cei mai mari jucatori din economie. Cresterea economica si investitorii straini - dependenta sau castig reciproc?", organizat de Ziarul Financiar.
El a precizat ca cererile privind despagubirea in actiuni Transgaz vor fi verificate si a precizat ca pana in toamna la Bursa de Valori Bucuresti vor mai fi cateva sute de noi investitori. El a mai precizat ca 5% din actiunile Transgaz reprezinta o valoare considerabila.
In prezent, Transgaz valoreaza pe Bursa aproape 715 mil. euro, astfel ca listarea a inca 5% din actiuni ar majora valoarea actiunilor disponibile la tranzactionare cu circa 35 mil. euro.
Statul a listat pe Bursa 10% din actiunile Transgaz in urma unei oferte publice initiale in valoare de 63 mil. euro derulata la sfarsitul anului trecut.
Peste 10.000 de investitori au cumparat atunci actiuni Transgaz. Oferta a inregistrat un grad record de suprasubscriere, de aproape 28 de ori, in conditiile in care investitorii au subscris actiuni de 6,3 miliarde de lei (1,79 miliarde de euro).
Ministerul Economiei si Finantelor detine 75% din actiunile Transgaz, Fondul Proprietatea are o participatie de aproape 15%, iar 10% din titluri se afla in posesia investitorilor care au subscris in cadrul ofertei publice.
MEF ia in calcul si vanzarea pe Bursa a unui nou pachet de 10% din actiunile Transelectrica (TEL), transportatorul de energie electrica pe care l-a listat in 2006.
Transelectrica are un free-float (actiuni disponibile la tranzactionare) de aproape 13% din capitalul social, in conditiile in care statul a vandut 10% din actiuni prin oferta publica si a distribuit 3% pentru despagubirea fostilor proprietari. Transelectrica are o capitalizare de 532 mil. euro.
Vosganian a declarat insa la inceputul acestei saptamani ca noile listari, inclusiv cea a unui pachet de 10% din Transelectrica, vor cadea in sarcina viitorului Guvern. Urmatoarea companie din portofoliul MEF care ar putea veni pe Bursa este Nuclearelectrica.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO