Burse - Fonduri mutuale

Subscrieri de 54.000 de euro dupa primele doua zile ale ofertei Teraplast

09.04.2008, 19:48 19

Ieri s-au inregistrat primele subscrieri in cadrul ofertei publice a Teraplast Bistrita, valoarea acestora fiind de circa 200.000 de lei (54.000 de euro), potrivit datelor de pe Bursa. Circa jumatate din subscrieri s-au realizat la pretul minim de oferta, de 1 leu/actiune, dar s-au inregistrat subscrieri si la nivelul maxim de 1,4 lei/actiune. Producatorul de profile din PVC Teraplast Bistrita a scos la vanzare prin oferta publica initiala un pachet de 49,6 mil. actiuni, reprezentand 20% din capitalul social actual al companiei. Actiunile pot fi subscrise la un pret cuprins intre 1 leu si 1,4 lei, pretul de oferta urmand sa fie stabilit la incheierea ofertei. In cazul in care oferta va fi subscrisa de peste trei ori pretul de oferta va fi fixat la nivelul la care oferta este subscrisa de minimum trei ori. Daca subscrierile nu depasesc de trei ori valoarea ofertei, pretul va fi stabilit la nivelul minim de 1 leu/actiune. Suma totala pe care compania ar putea sa o stranga in cadrul ofertei ar putea fi cuprinsa intre 13 si 19 milioane de euro. Oferta se incheie pe 17 aprilie. Intermediarul ofertei este Raiffeisen Capital&Investment, subscrierile putandu-se realiza prin intermediul intermediarului sau al unitatilor Raiffeisen Bank.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO