Burse - Fonduri mutuale

Suedezii de la OMX curteaza BVB

Suedezii de la OMX curteaza BVB

Septimiu Stoica, presedintele BVB: Vom discuta posibilitatile de colaborare in cadrul comunitatii brokerilor

24.01.2007, 17:17 16

Operatorul bursier suedez OMX, care asigura platforma de tranzactionare pentru mai multe piete din zona baltica si din Scandinavia, intentioneaza sa convinga bursele din Europa de Sud-Est, inclusiv Bursa de Valori Bucuresti (BVB), sa creeze o platforma de tranzactionare comuna pentru toate pietele din regiune. Ei nu exclud si o viitoare achizitie de actiuni la BVB.
"Am propus Bursei de la Bucuresti si altor piete din regiune, cum ar fi cea din Sofia, sa cream o platforma de tranzactionare comuna, asa cum am facut in tarile baltice", a declarat ieri pentru ZF Henri Bergstrom, senior vice-president al OMX. El a spus insa ca pentru crearea unei asemenea platforme unice de tranzactionare ar fi necesara armonizarea regulilor de tranzactionare, dar ca aceasta ar atrage mai multi investitori.
OMX reuneste pietele Copenhaga, Stockholm, Helsinki, Reykjavik, Riga, Tallinn si Vilnius.
In varianta propusa de suedezi pietele din regiune ar urma sa ramana independente, insa vor aparea, datorita platformei de tranzactionare comune, pe acelasi ecran pe monitoarele investitorilor. Bursa de Valori Bucuresti foloseste in prezent platforma de tranzactionare Arena, dezvoltata "in house".
O platforma unica de tranzactionare ar putea face actiunile de pe pietele din regiune mai vizibile pentru fondurile straine de investitii, in conditiile in care pietele sunt in prezent prea mici pentru a atrage atentia multora dintre investitori institutionali care administreaza miliarde de euro.
OMX este de asemenea interesat si de o participare la capitalul burselor din regiune. Bergstrom spune ca OMX participa la procesul de privatizare a Bursei din Sofia. Mai mult, suedezii spun ca nu ar exclude achizitia unui pachet la Bursa de la Bucuresti.
"In prezent nu avem planuri privind achizitia unui pachet de actiuni la Bursa de Valori Bucuresti, insa nu am spune nu unei astfel de propuneri", a spune Henri Bergstrom.
Reprezentantii Bursei de Valori spun ca studiaza propunerile suedezilor "Nu am inaintat deocamdata pe nici una dintre posibilitatile de colaborare, pentru ca vrem sa le discutam intr-un cadru mai larg in cadrul comunitatii brokerilor", a declarat Septimiu Stoica, presedintele BVB.
Aderarea la UE a atras si in cazul altor tari est-europene atentia pietelor din vest pentru bursele din regiune. Bursa din Budapesta a fost de exemplu preluata de un consortiu de banci, printre care Raiffeisen si Erste.
Bursa din Sofia se afla in proces de privatizare, iar scoaterea la vanzare a unui pachet de actiuni a starnit interesul multor investitori.
Pe de alta parte, in Romania, EUREX, o piata a Deutsche Borse, discuta cu Bursa Romana de Marfuri despre posibilitatea de a lansa o piata de derivate la Bucuresti, utilizand sistemele de compensare ale EUREX.
Bursa de Valori Bucuresti a cumparat anul trecut pachete de actiuni la cele mai importante burse ale caror actiuni sunt listate pe piata. Printre acestea se numara Bursele din Londra, Frankfurt si New York.
"Nu avem participatii importante. Pe langa componenta de investitie, aceste plasamente au fost realizate pentru a cunoaste mai bine modul de guvernare a acestor piete. Totodata, putem sa participam la adunarile generale ale actionarilor. Toate acestea ne vor ajuta sa invatam cum sunt administrate alte burse", a spus ieri directorul general al BVB, Stere Farmache.
Investitiile BVB au vizat si actiunile burselor Euronext , Deutsche Borse si OMX. Euronext opereaza bursele din Paris, Amsterdam, Lisabona si Bruxelles, dar si platforma de tranzactionare pentru instrumente derivate Euronext Liffe din Londra.
O tendinta de consolidare a pietelor de capital exista si in cazul pietelor dezvoltare. Piata americana NASDAQ, de exemplu, incearca in prezent sa preia Bursa din Londra in cadrul unei oferte ostile de preluare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO