Burse - Fonduri mutuale

Tranzactia Somaco-Oresa Ventures, sub lupa Concurentei

20.06.2008, 20:15 21

Consiliul Concurentei analizeaza preluarea a trei sucursale ale producatorului si distribuitorului de materiale de constructii Somaco Bucuresti (SOMZ) de catre fondul suedez de investitii Oresa Ventures, prin intermediul firmei Sonriso Investments. "In conformitate cu prevederile legii concurentei, dobandirea controlului de catre Oresa Ventures NV asupra activelor Somaco SA este o concentrare economica ce indeplineste pragurile valorice prevazute de lege. In consecinta, aceasta operatiune este supusa controlului, fiind notificata Consiliului Concurentei", potrivit reprezentantilor autoritatii de reglementare. Somaco Bucuresti a vandut, pentru 32,5 mil. euro, firmei Sonriso Investments, controlata de Oresa Ventures, sucursalele din Buzau, Roman si Adjud, care au ca obiect de activitate producerea, vanzarea si distributia caramizilor din beton celular autoclavizat (BCA), a produselor si materialelor prefabricate, a betonului preparat, tevilor si stalpilor electrici. Suma va fi platita in doua transe, dintre care prima, in valoare de 22,5 mil. euro, la data semnarii contractului, iar diferenta in termen de trei ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO