Burse - Fonduri mutuale

Trif, Carpatica: Rezultatele bune nu mai aduc nimic spectaculos in piata

Trif, Carpatica: Rezultatele bune nu mai aduc nimic spectaculos in piata
20.11.2008, 18:12 19

"Principalul factor care influenteaza Bursa ramane in continuare evolutia pietelor externe, iar rezultatele proaste inregistrate de unele companii europene la noua luni au ca efect indirect corectia pietei de la Bucuresti. Volatilitatea se pastreaza extrem de ridicata in aceasta perioada, fiind alimentata atat de stirile negative externe, cat si de activitatea investitorilor speculativi, care sunt predominanti in piata", a declarat Marius Trif, directorul general al Carpatica Invest.

Companiile energetice au inregistrat scaderi considerabile, in special cele din sectorul utilitatilor. Titlurile Transgaz Medias (TGN) au coborat cu 6%, pana la pretul de tranzactionare de 120,5 lei/actiune, in vreme ce actiunile Transelectrica (TEL) au incheiat sedinta la pretul de 12 lei/actiune, in scadere cu 2,4% fata de nivelul de referinta atins miercuri.
Actiunile Petrom (SNP) au consemnat un declin de 4%, coborand astfel la pretul de 0,17 lei/actiune, in timp ce titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) au pierdut 7,5%, atingand un pret de 0,0186 lei/actiune.
Evolutiile negative ale companiilor din sectorul energetic au redus cotatia indicelui de profil cu 5,2%, indicele BET-NG coborand foarte aproape de pragul de 300 de puncte.
In randul societatilor financiare, cea mai mare corectie au inregistrat-o titlurile SIF Oltenia (SIF5), de 7,9%, urmate in scadere de actiunile SIF Moldova (SIF2), care au pierdut 7,5%, SIF Transilvania (SIF3), in coborare cu 7% si SIF Muntenia (SIF4), care au consemnat o corectie de 6,1%. Cea mai mica scadere au inregistrat-o titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1), de 5,6%.
"Este greu de apreciat cand se va mai tempera volatilitatea din piata. Am avut companii care au inregistrat rezultate bune si la 9 luni si nu s-a intamplat nimic spectaculos in piata. La fel cred ca o sa se intample si cu rezultatele de sfarsit de an sau cele dupa primul trimestru de anul viitor. Nu o sa aduca nimic spectaculos", a adaugat Trif.
In sectorul companiilor financiare, titlurile BRD Groupe SocGen au coborat in sedinta de ieri cu 2,5%, atingand un pret de 7,8 lei/actiune, in vreme ce actiunile Bancii Comerciale Carpatica (BCC) au inchis cea de-a doua sedinta consecutiva in stationare, la pretul de 0,198 lei/actiune.
Actiunile bancii austriece Erste Bank (EBS) au pierdut in sedinta de ieri 5,2%.
Valoarea tranzactiilor s-a pastrat si ieri scazuta, ridicandu-se la doar 4,2 mil. euro (16,3 mil lei), titlurile Impact (IMP) fiind cele mai tranzactionate din piata (33,2 mil. actiuni). Tranzactiile Petrom au fost cele mai valoroase din piata, fiind cele mai tranzactionate titluri, cu o valoare de 1,8 mil. lei.
"Piata este dominata de un sentiment de panica si de resemnare pe acest sfarsit de an", a incheiat Trif.
Pietele externe au consemnat evolutii asemanatoare, cu corectii de pana la 3,4% in cazul indicelui francez CAC 40. Indicele german DAX cobora cu 2,5%, in timp ce indicele britanic FTSE 100 consemna o scadere de 2,4%.
Indicele bursier american Dow Jones deschidea sedinta de ieri in scadere cu 1,1%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO