Burse - Fonduri mutuale

Urmează ZF Capital Markets Summit, 2nd Edition, 13 martie 2023. Horia Braun, CEO al Erste AM, va vorbi la eveniment despre oportunităţile de investiţii în companii româneşti

Horia Braun, preşedinte şi director general al Erste Asset Management

Horia Braun, preşedinte şi director general al Erste Asset Management

Autor: Tibi Oprea

10.03.2023, 07:00 199

♦ Erste AM are circa 4 mld. lei sub administrare.

Horia Braun, preşe­dinte şi di­rector general al Erste Asset Mana­gement, administrator de fon­duri mutuale cu active sub gestiune de peste 3,9 mld. lei, va fi prezent la Bucureşti în cadrul celei de-a doua ediţii ZF Capital Markets Summit, eveni­mentul Ziarului Financiar dedicat în exclusivitate investiţiilor pe piaţa de capital, unde va aborda împreună cu alţi admi­nistratori tema oportuni­tăţilor de in­vesti­ţii din România.

Horia Braun este CEO al Erste AM din 2019, fiind responsabil pentru conducerea stra­te­gică, stabilirea obiecti­velor şi ­priorităţilor organi­zaţionale şi de revizuirea şi evaluarea progresului şi a muncii pentru atingerea obiecti­velor de performanţă. Are o carieră de peste 20 de ani în industria fi­nanciară.

Braun este membru al Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România şi absolvent al Facultăţii de ştiinţe eco­nomice din cadrul Uni­versităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj.

El mai are un master în economie la universitatea Central European University din Budapesta, iar din 2006 deţine certificarea CFA (Chartered Financial Analyst).

 

Despre eveniment:

Când unii spuneau că 2022 va fi cu mult mai rău ca anul pandemiei, Bursa de la Bucureşti a mers înainte fiind în linie cu alte pieţe în pofida apropierii de doar câteva sute de kilometri de zona de conflict din Ucraina. Mai mult decât atât, a atins maximul istoric.

Când alţii credeau că acum e momentul de vânzare şi de adăpostit pe cash, Bursa de Valori a adus un randament de 20% din minime în doar un an. Iar când alţii spuneau că inflaţia va eroda puternic rezultatele companiilor, investitorii văd acum dividende cu randamente de două cifre.

ZF Capital Markets Summit ajunge în 2023 la cea de a doua ediţie, într-un an mai important ca niciodată şi care va pune Bursa de Valori Bucureşti la masa celor mari, acolo unde investitori de calibru cu mii de miliarde de euro pe mână au nevoie doar de marfă şi de o confirmare.

Pentru că o bursă sănătoasă înseamnă o economie sănătoasă, iar acum este momentul zero cu lumina reflectoarelor îndreptată spre estul Europei şi mai ales cu pregătirile în linie dreaptă pentru cea mai mare ofertă de vânzare de acţiuni din istorie – listarea Hidroelectrica.

Testul de rezilienţă a fost trecut în 2022, lichiditatea a ajuns la cote istorice de 20 mil. euro pe zi, numărul de investitori a spart pragul de 130.000, iar companiile şi finanţările au venit periodic, într-un context cu o scădere de doar 2%.

Acum, mai mult ca niciodată, Bursa de Valori trebuie să atragă investitori regionali, europeni, internaţionali şi companii, cu scopul de a transforma portofoliul clasic cu acţiuni şi obligaţiuni într-unul mult mai complex şi mai diversificat şi pentru a aduce know how-ul investiţional al Vestului.

Companiile trebuie să fie pregătite şi gata să livreze. Un pas înainte este dat şi de schimbarea sistemului de impozitare din 2023, care îi poate avantaja pe cei mari – precum fondurile mutuale, dar şi pe cei care încă nu au făcut pasul spre piaţa de capital şi care au nevoie de explicaţii şi de un ghid.

Pe 13 martie 2023, Ziarul Financiar - împreună cu factorii de decizie de pe piaţa de capital, autorităţi, analişti, brokeri, reprezentanţi ai celor mai mari companii, investitori, şefi ai burselor din regiune, vor răspunde la o întrebare care poate duce nu doar Bursa de Valori la următorul nivel, ci şi România: cum investim?

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO