Burse - Fonduri mutuale

Vanzatorii domina Bursa

28.03.2005, 00:00 14

Usorul avant pe care si-l luase Bursa a fost stopat vineri, cand vanzatorii au dominat piata, care a inregistrat o scadere atat la nivelul preturilor, cat si in ceea ce priveste lichiditatea.


Indicii BET si BET - C au inregistrat scaderi de peste 2%, iar BET - FI a coborat cu 3,3%. Valoarea totala a tranzactiilor cu actiuni de pe Bursa a fost de 131,1 miliarde de lei (3,5 milioane de euro).


"Evolutia de vineri poate fi considerata surprinzatoare mai ales pentru actiunile Bancii Transilvania, dar totusi cand a reintrat banca la tranzactionare nu ma asteptam la cresteri semnificative pentru titlurile acesteia, din cauza trendului descendent pe care se afla piata. Interesul cumparatorilor este mai scazut in aceasta pe-rioada, in timp ce vanzatorii incearca sa-si marcheze profitul si totodata sa cumpere la preturi mai joase. Volu-mul din ultima sedinta a saptamanii trecute nu a fost ridicat, incadrandu-se  practic in tendinta ultimei perioade. Totusi, cat de curand cred ca piata isi va inversa trendul, tinand cont ca martie este o luna de final de trimestru si unele fonduri, societati de investitii vor fi interesate sa raporteze rezultate bune actionarilor lor", a comentat Marcel Murgoci, director de operatiuni la societatea de brokeraj Estinvest.


Brokerii spun ca este posibil ca si reintrarea azi la tranzactionare a actiunilor Rompetrol Rafinare (Petromidia) sa impulsioneze piata.


Actiunile Bancii Transilvania au fost cele mai tranzactionate titluri, cu un rulaj de 54,8 miliarde de lei (1,4 milioane de euro). Cotatia actiunilor a scazut pana la un minim al sedintei de 13.700 lei/actiune, ultima tranzactie realizandu-se la un pret cu 100 lei mai ridicat fata de acel nivel, dar in scadere cu 4,2% fata de cotatia de la finele sedintei precedente.


Scaderi importante au inregistrat si alte actiuni care se afla de regula printre cele mai tranzactionate titluri de la Bursa. Actiunile Petrom au pierdut 4,2%, pe fondul unor tranzactii de 10,2 miliarde de lei (0,2 milioane de euro). La inchidere, actiunile companiei petroliere au fost cotate la 3.450 lei/actiune.


Toate SIF - urile au inregistrat  scaderi, cele mai mari dintre acestea fiind cele ale SIF Oltenia si Banat - Crisana. Oltenia a inchis la 12.200 lei/actiune,  aproape de minimul la care au fost tranzactionate pe parcursul sedintei, si in acelasi timp in scadere cu 3,9% fata de ultimul pret de joi. Tranzactiile cu aceste titluri au insumat 14,8 miliarde de lei (0,4 milioane de euro).


Titlurile SIF Banat - Crisana au pierdut 4,9%, in acest caz ultima tranzactie perfectandu-se la pretul minim de vineri de 11.700 lei/actiune. Valoarea transferurilor a fost de 6 miliarde de lei (0,1 milioane de euro).


Unele din cele mai mari cresteri le-au avut actiunile a doi producatori de ingrasaminte chimice Azomures si Sofert. Actiunile Azomures au urcat de altfel cu maximul permis pentru o sedinta de tranzactionare, pana la 2.700 lei/actiune, acesta fiind si pretul de inchidere. Si lichiditatea acestor actiuni a inregistrat o crestere importanta, operatiunile cu actiunile Azo-mures insumand 11,8 miliarde de lei. Titlurile Sofert au castigat 9,3%, in conditiile unor transferuri de un miliard de lei (aproximativ 28.000 euro).




Piata RASDAQ


Titlurile societatii Componente Auto Topoloveni au realizat cel mai mare rulaj al sedintei de vineri, prin intermediul unei tranzactii mari, in valoare de peste 7 miliarde de lei (192.000 de euro).


Prin aceasta operatiune s-au tranzactionat 94.000 de actiuni, reprezentand aproape 10% din capitalul social. Pretul de tranzactionare a fost de 75.000 lei/actiune, cu 23% mai mare decat cel inregistrat la finele sedintei anterioare.


Aceasta tranzactie ar putea face parte din procesul de rascumparare de actiuni aprobat de catre Adunarea Generala a Actionarilor societatii la sfarsitul lunii februarie. Actionarii au hotarat atunci rascumpararea a maximum 25% din actiunile Componente Auto Topoloveni, in vederea cesionarii acestora catre angajati.


Conform celei mai recente raportari catre RASDAQ, principalii actionari ai producatorului de piese auto argesean sunt SIF Oltenia, cu 25% din actiuni, si asociatia salariatilor intreprinderii, care detine aproape 40% din actiuni.


Cele mai tranzactionate titluri in cadrul sedintei de vineri au fost din nou actiunile operatorului portuar Socep Constanta, care au realizat un rulaj de aproximativ 2,2 miliarde de lei (60.000 de euro). Evolutia cursului a fost destul de linistita, cu oscilatii mici in jurul valorii de 3.500 lei/actiune. Un ordin de cumparare mare venit pe final de sedinta a urcat pretul la 3.800 lei/actiune, actiunile Socep inregistrand astfel o apreciere de 5,6% comparativ cu sedinta de joi.


O evolutie pozitiva au avut si actiunile societatii Confectii Vaslui, care au incheiat sedinta la cotatia de 2.720 lei/actiune, in crestere cu 0,8% fata de sedinta precedenta. Valoarea tranzactiilor realizate cu aceste titluri a depasit 1,6 miliarde de lei (43.000 de euro).


Titlurile societatii de constructii Condmag Brasov au avut, la randul lor, o lichiditate destul de buna, realizand un rulaj de 1,2 miliarde de lei (32.000 de euro). La inceputul sedintei, actiunile Condmag au facut obiectul unei tranzactii mai mari, la pretul de 4.150 lei/actiune. Pretul a crescut apoi treptat, ajungand in finaul sedintei la 4.300 lei/actiune, cotatie cu 3,6% mai ridicata decat in ziua precedenta.


In topul celor mai tranzactionate titluri s-au aflat si actiunile producatorilor de ulei Argus Constanta si Unirea Iasi, ambele cu cate 24 de tranzactii. Actiunile Argus au incheiat sedinta de tranzactionare la nivelul de 37.000 lei/actiune, in scadere cu 1,3% comparativ cu sedinta precedenta. Titlurile Unirea au inregistrat si ele o depreciere de 1,2%, inchizand la cotatia de 4.300 lei/actine. catalin.ciocan@zf.ro ; andrei.chirileasa@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO