Burse - Fonduri mutuale

WBS România, firmă de brokeraj autorizată de CNVM

Mediafax Foto

15.10.2012, 00:05 220

Dan Armeanu, profesor universitar de Finanţe la ASE, spune că în cazul Sima lucrurile sunt mai complicate, deoarece pot apărea confuzii între WBS Holding, firma din Insulele Virgine Britanice, şi WBS România, firmă de brokeraj autorizată de CNVM. El crede că nu este vorba de lipsă de reglementare, ci mai degrabă de o lipsă de informare a clienţilor WBS Holding, care probabil au avut încredere în Cristian Sima datorită statutului său de şef al Bursei de la Sibiu.

"Vorbim pe anumite scenarii, noi nu ştim ce anume scria în acele contracte. Eşti protejat de legislaţie atunci când închei un contract cu o firmă sau un broker autorizat. Clienţii trebuia să se intereseze la CNVM dacă WBS Holding este autorizată. Un agent din spaţiul european trebuie să notifice CNVM-ul dacă este autorizat la UE, iar dacă este dintr-o terţă ţară, atunci trebuie să obţină o autorizaţie de la Comisie", a menţionat Armeanu.

El mai spune că un client care încheie un contract cu o firmă de brokeraj este protejat în cazul în care firma dă faliment şi poate primi până la 20.000 de euro, în funcţie de cât a investit.

"Este posibil ca clienţii să fi făcut o confuzie între WBS România, care este autorizată şi WBS Holding despre care nu ştim dacă este autorizată, fiind înregistrată în Insulele Virgine. Problema trebuie tratată între investitori şi acel holding. Nu este de vină legislaţia", a mai spus Armeanu. Totuşi în acest caz poate fi vorba despre o confuzie deliberată pentru a câştiga credibilitate.

"Dacă eu îmi deschid un cont la un broker autorizat, el nu poate să facă ce vrea cu banii mei, ci trebuie să facă întocmai ce îi spun eu", a mai precizat Armeanu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO