Business Construct

Euroholding, afaceri de 150 mil. euro

Euroholding, afaceri de 150 mil. euro

Luca Serena, presedintele Euroholding

22.02.2007, 15:12 24

Grupul italian Euroholding, prezent atat pe piata de constructii, cat si pe cea de textile industriale, a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de circa 150 de milioane de euro, in crestere cu 50% fata de anul precedent.
Pentru anul acesta, strategia Euroholding este de consolidare a operatiunilor, prin reamenajarea unor centre de productie si diversificarea portofoliului de clienti, dar si a sectoarelor industriale in care este prezent, potrivit lui Luca Serena, presedintele Euroholding.
In 2006, grupul a investit aproximativ 10 milioane de euro in operatiunile de pe piata locala, din care cea mai mare parte, de 8 milioane de euro, pentru dezvoltarea companiilor de constructii, in special in dublarea productiei companiei de prefabricate, Europrefabricate. Pentru anul in curs Euroholding
si-a bugetat o crestere a cifrei de afaceri pana la 180 de milioane de euro. Grupul va investi in acest an circa 1-1,5 milioane de euro pe partea de textile
si 1,5 milioane de euro pe cea de constructii.
Activitatea din industria textila se va concentra pe marirea capacitatii de productie si pe dezvoltarea retelei de distributie, pentru a face fata cererii tot mai mari de pe piata de mobilier si cea auto. Strategia pentru companiile de pe piata constructiilor, Euroconstruct - cu cea mai mare pondere in cifra de afaceri a grupului, Europrefabricate, Europroducts, Eurologistica si Monlandys, va fi de consolidare si de reamenajare a centrelor de productie pentru a eficientiza operatiunile si a ridica nivelul de calitate al produselor.
In acelasi timp, Euroholding vrea sa-si mareasca cifra de afaceri si prin diversificarea portofoliului de companii prin achizitionarea altor societati de profiluri diferite, cum ar fi o firma de instalatii electrice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24