Business Hi-Tech

Acţionarii RCS&RDS au aprobat contractarea unor împrumuturi de maximum 800 mil. euro

Acţionarii RCS&RDS au aprobat contractarea unor...

Autor: Adrian Seceleanu

05.06.2013, 09:53 7876

Adunarea Generală a Acţionarilor RCS&RDS, una dintre cele mai mari companii de telecomunicaţii din România - cu afaceri şi în alte ţări europene -, a aprobat în unanimitate în data de 7 mai contractarea unor împrumuturi de până la 800 de milioane de euro, pe o durată de cel mult  zece ani, potrivit unui document publicat de companie în Monitorul Oficial.

“Acţionarii care au participat la şedinţa adunării generale ordinare au adoptat, cu unanimitate de voturi, următoarele hotărâri: 1. Se aprobă contractarea de către Societate a unuia sau mai multor împrumuturi în valoare totală de până la opt sute milioane euro sau echivalentul acestei sume în orice altă monedă, pentru o durată care nu va depăşi 10 ani. Astfel de împrumuturi (denumite în continuare în mod generic împrumuturile) pot fi obţinute de la bănci, instituţii financiare, fonduri de investiţii, româneşti sau internaţionale, şi/sau de la orice alte entităţi private (afiliate sau terţi), inclusiv, fără a se limita la, prin încheierea unuia sau a mai multor contracte de finanţare”, potrivit datelor din documentul publicat în Monitorul Oficial din data de 31 mai.

WikiZF: Profilul companiei RCS & RDS S.A.

 
Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 05.06.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (Tel fix. 0318.256.286 Tel. mobil. 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maxim o oră.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24