Business Hi-Tech

Adobe România a avut afaceri de 120 milioane de lei anul trecut, plus 23%

Adobe România a avut afaceri de 120 milioane de lei anul...

Autor: Ioana Nita

25.07.2017, 00:00 177

Centrul local al producătorului american de software Adobe a raportat pentru anul trecut afaceri nete de 120 milioane lei (26,7 milioane euro), cu 23% mai mari comparativ cu 2015, conform datelor înregistrate la Ministerul de Finanţe.

Rata anuală de creştere s-a situat la peste 20% şi în cazul profitabilităţii, subsidiara locală a Adobe obţinând în 2016 un profit net de 4,4 milioane lei (aproximativ 900.000 euro), faţă de 3,4 milioane lei în 2015, potrivit aceleiaşi surse.

În ceea ce priveşte numărul mediu de angajaţi, acesta a crescut la 451 în 2016, de la 334 în anul precedent. Producătorul american de software a intrat pe piaţa locală în urmă cu 11 ani prin achiziţia companiei locale Interakt Online, centrul Adobe din România ajungând în decursul acestei perioade cel mai mare din regiune, cu o echipă de circa 500 de persoane. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO