Business Hi-Tech

Apple este aproape de a semna un acord pentru deschiderea unei fabrici în India

Apple este aproape de a semna un acord pentru deschiderea...

Autor: Adrian Seceleanu

27.01.2017, 00:00 404
Gigantul american Apple este pe punctul de a demara producţia de echipamente în India, în condiţiile în care compania are în plan să îşi accelereze vanzările pe o piaţă cu peste 1,2 miliarde de persoane, scrie Wall Street Journal, citand surse guvernamentale. O echipă de manageri ai Apple, condusă de Priya Balasubramaniam - unul dintre vicepreşedinţii companiei, s-a întalnit cu reprezentanţi ai guvernului indian în New Delhi pentru a discuta propunerile făcută de Apple. "Acordul este aproape semnat", a declarat un oficial guvernamental familiar cu discuţiile. Principalele solicitări ale Apple sunt legate de scutirile de taxe şi impozite, care urmează să fie analizate de Ministerul Finanţelor. "Multe dintre cererile Apple pot fi îndeplinite", conform sursei WSJ. Producţia locală a iPhone-urilor ar putea ajuta compania americană să-şi deschidă propriul lanţ de magazine în India, dezvoltandu-şi astfel brandul într-o ţară în care mai puţin de 5% dintre locuitori au un smartphone.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO