Star Storage, un furnizor de soluţii pentru protecţia şi managementul informaţiilor, estimează că va înregistra în 2019 afaceri de15 mil. euro, în creştere uşoară faţă de anul precedent, a declarat pentru ZF Cătălin Păunescu, CEO al companiei.
„Veniturile estimate pentru întreg anul 2019 sunt de 15 milioane euro. A fost o creştere modestă pe venituri pentru că în acest an ne-am concentrat pe dezvoltarea produselor software proprii şi a serviciilor recurente / serviciilor cu valoare adaugată (servicii cloud). Important este că suntem în creştere“, a declarat într-un interviu pentru ZF Cătălin Păunescu, directorul general al companiei.
„În ultimii ani ne-am asumat că am ars cash“, acesta a fost planul, a adăugat Păunescu, menţionând că în ultimii ani investiţiile în cercetare şi dezvoltare s-au ridicat la 5 milioane de euro.