Business Hi-Tech

Cautare prin SMS: dupa Yahoo, hop si Google

13.07.2005, 20:19 29

La mai putin de 24 de ore dupa ce compania Yahoo! a anuntat lansarea propriului motor de cautare de pe telefonul mobil prin SMS in varianta beta (de testare), un serviciu similar a fost lansat de principalul sau rival, Google, scrie presa internationala.

Google SMS Search este disponibil exclusiv in Statele Unite si Marea Britanie, si, la fel ca serviciul celor de la Yahoo, se bazeaza pe trimiterea unui SMS continand un cuvant cheie, urmand ca expeditorul sa primeasca informatiile cautate pe telefonul mobil.

De accea, utilizatorul trebuie insa sa se obisnuiasca cu anumite scurtaturi. De pilda, daca se doreste explicarea termenului "smart", textul trimis trebuie sa fie "define smart" (defineste smart).

Pentru cei care nu se descurca exista un serviciu de ajutor.

Cele mai variate informatii prin Google SMS Search le obtin, bineinteles, americanii - de la cele cu caracter local, numere de telefon, detalii despre filme, starea vremii, calculator, preturi ale produselor pana la cele cu caracter regional, bazate pe codul zip sau prescurtarea numelui ariei de interes.

Intre cele doua motoare de cautare prin SMS exista diferente. Google SMS Search da cele mai simple si mai clare raspunsuri posibile, in timp ce Yahoo ofera o multime de detalii pentru un anume cuvant cheie.

Posibilitatea de a obtine informatii despre preturi, produse si filme, apoi serviciile de calcul si conversie a unitatilor de masura sunt atuurile care delimiteaza motorul de cautare prin SMS al Google de cel de la Yahoo.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO