Business Hi-Tech

Chinezii de la Huawei vor 6% din piaţa de telefoane mobile

Chinezii de la Huawei vor 6% din piaţa de telefoane mobile

Un smartphone Huawei Vision va costa între 300 şi 350 de euro pe piaţa locală

Autor: Bogdan Alecu

28.10.2011, 00:03 847

Huawei Technologies România are în plan majo­ra­rea cotei de piaţă de la 5% în prezent la 6% până la finele anu­lui prin intrarea pe segmentul smartphoneurilor cu cel puţin trei noi modele.

Huawei este prezent pe piaţa locală din 2004, dar până anul trecut a furnizat doar telefoane OEM (fără brand) pen­tru operatori, precum Orange Stockholm, Vodafone Smart, sau cele pentru reţeaua Digi a RCS&RDS.

"Anual ne-am dublat cota de piaţă la nivel mondial. În ceea ce priveşte piaţa locală, momentan avem 5% cotă, dar până la finele anului vom ajunge la 6% odată cu lansarea noilor modele şi până în 2015 să ajungem în top trei pe piaţa locală", a spus Sorina Măcăres­cu, director de marketing în cadrul Huawei Techno­lo­gies. În prezent pe piaţa lo­cală sunt disponibile zece terminale sub bran­dul Huawei, dar toate cu teh­nologie 2G.

Piaţa de telefoane mo­bi­le a scăzut anul trecut cu circa 20% potrivit jucăto­ri­lor din piaţă, iar previziunile pen­tru anul acesta indică o scă­dere uşoară sau o stag­na­re. Anul trecut s-au vândut în România între 3,3 şi 3,5 mil. tele­foane, din care peste 50% au reprezentat telefoanele ief­ti­ne, cu preţuri de sub 50 de eu­ro. În ceea ce priveşte seg­­men­tul smartphoneurilor, ju­că­­torii din piaţă estimează volu­mul to­­tal de vânzări realizate anul tre­­cut la 400.000 de unităţi, care va creşte la 600.000 în acest an.

În ceea ce priveşte preţu­rile, un smartphone Huawei Vision va costa între 300 şi 350 de euro pe piaţa locală, în func­ţie de distribuitor. Acesta va in­tra în concurenţă directă cu telefoane precum Sam­sung Galaxy S sau HTC Desire S.

Până la finele anului Huawei va lan­sa cel puţin trei noi tele­foane de tip smartphone şi o tabletă de 7 inchi, în plan fiind o întreagă gamă de peste zece noi modele, atât cu sistem de operare, cât şi fără, dar şi routere wireless pentru acasă. Principalii jucători pe piaţa smart­phone-urilor în România sunt Samsung, HTC, Apple şi Nokia.

"Noile telefoane Huawei vor fi vândute atât în cadrul magazinelor specializate, cât şi cu abonament la operatorii de telefonie mobilă", au spus oficialii Huawei. Potrivit acestora inclusiv RDS&RCS ar putea oferi în cadrul operatorului Digi smartphoneuri Huawei.

La nivel internaţional compania chineză este cel de-al cincilea mare producător de smartphone-uri cu sistem de oprerare Google Android.

Anul trecut afacerile totale ale Huawei în România au ajuns la 68 mil. euro. Pentru anul acesta oficialii companiei nu au declarat la ce cifră se va ajunge, ci doar că targetul pentru primul semestru a fost atins.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO