Business Hi-Tech

Connections: În 2020 ajungem la afaceri de 9 mil. dolari şi la peste 350 de angajaţi

Bogdan Florea, fondatorul Connections şi vicepreşedinte ANIS

Bogdan Florea, fondatorul Connections şi vicepreşedinte ANIS

Autor: Ioana Nita

19.12.2019, 00:00 96

Compania locală Connections Consult, specializată în automatizări, dezvoltare de software şi furnizarea de servicii IT în regim outsourcing, mizează în continuare pe creşterea businessului, pentru 2020 având prognozată o cifră de afaceri de 9 milioane dolari, faţă de 7 milioane dolari – veniturile estimate pentru finalul acestui an. Comparativ cu anul trecut, afacerile companiei de anul acesta sunt cu 25% mai mari. „Pentru noi, anul 2019 a fost unul de construcţie, ne-am concentrat pe investiţii. Punctele esenţiale au fost atinse: consolidarea diviziei de intelligent automation, planul de extindere pe pieţe internaţionale (Orientul Mijlociu, Asia de Sud-Est), consolidarea parteneriatelor cu furnizorii de tehnologie şi creşterea cifrei de afaceri a companiei. 

Anul 2020 va fi esenţial pentru Connections. Vom rearanja modul în care livrăm serviciile, într-o variantă mai agilă şi eficientă“, a declarat Bogdan Florea, fondatorul Connections şi vicepreşedinte ANIS. 

Pentru anul 2020 Connections România ţinteşte proiecte complexe de transformare digitală, bazate pe noi tehnologii, cum sunt RPA, inteligenţă artificială şi big data, împreună cu modelarea de procese de business. Totodată, compania va continua proiectele de generare de tehnologie în zona de finance şi digital transportation.

În prezent, Connections are 300 de angajaţi, activitatea companiei desfăşurându-se atât în cadrului sediului central din România, cât şi în cadrul birourilor deschise în Bulgaria şi Serbia.

Anul acesta, cele mai dinamice linii de business ale companiei au fost reprezentate de software development şi de serviciile suport pentru infrastructura de IT, cele mai mari investiţii în tehnologie veniind din industrii precum asigurări, bănci şi utilităţi. În 2019,  Connections a reuşit să crească ponderea clienţilor externi la 40%. 

„Creşterea organică într-o piaţă globală în continuă schimbare aduce provocări atât la nivel strategic cât şi operaţional. Intrarea pe pieţe noi presupune provocări legate de diferenţe culturale, dar şi de viteza de absorbţie a progresului generat de companiile producătoare de tehnologie. Începând cu acest an, în anumite zone, am început să devenim noi înşine furnizori de tehnologie, ceea ce a adăugat un grad de complexitate crescut. Din perspectiva clienţilor, 2019 a fost un an cu o curbă de adaptare fantastică. În continuare, provocările companiilor-client sunt în zona de a accepta nevoia de reproiectare a proceselor de business pentru a face faţă celei de a patra revoluţii industriale - Industry 4.0“, a adăugat el.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO