Business Hi-Tech

Cosmote va acorda cinci burse a câte 150 de euro pe lună pentru studenţii în primul an

Autor: Magraon Andreea

15.09.2010, 23:01 15

Cosmote, numărul trei pe piaţa locală de telefonie mobilă, alansat un program de burse pentru studenţii în primul anuniversitar, care au fost admişi la o facultate, la zi, forma fărăplată, au anunţat reprezentanţii operatorului. Compania va acordaastfel cinci burse de câte 150 de euro pe lună timp de nouă luni(octombrie - iunie) pe an, pe perioada desfăşurării studiiloruniversitare. Ediţia 2010 a programului se va desfăşura în perioada15 septembrie - 9 noiembrie şi este organizată în două etape. Primaetapă, care este şi eliminatorie, se desfăşoară între 15 septembrieşi 15 octombrie inclusiv şi presupune completarea şi trimitereaunui dosar de înscriere. După ce dosarele vor fi analizate, inperioada 5 - 6 noiembrie 2010 candidaţii vor participa la uninterviu, în urma căruia vor fi desemnaţi câştigătorii. Tineriicare participă la concurs trebuie să aibă până în 25 de ani.Potrivit regulamentului de concurs disponibil lawww.burselecosmote.ro, dosarul de participare trebuie să conţină,printre altele, un CV şi un eseu personal.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO