Business Hi-Tech

Epson vizeaza o cota de piata de 20% la videoproiectoare in 2007

01.06.2007, 18:56 14

Compania Epson Romania, parte a grupului japonez Seiko-Epson Corp., urmareste in acest an pozitionarea pe unul dintre primele locuri de pe piata locala de proiectoare video cu o cota de circa 20%, a declarat Simona Decuseara, directorul de vanzari si marketing al Epson Romania. Potrivit acesteia, Epson era situata la sfarsitul anului trecut pe pozitia a treia in topul vendorilor de proiectoare, cu o cota de 13%.Pentru anul fiscal 2007, care se va incheia la 31 martie 2008, compania se asteapta la afaceri de 10 mil. euro, cu 10% mai mare decat in anul anterior. "Cresterea veniturilor are loc in conditiile in care am deschis o reprezentanta in Romania si am intrat in canale importante de retail", a precizat Decuseara. Segmentul de business s-a dovedit anul trecut cea mai importanta sursa de venit pentru Epson, in ceea ce priveste vanzarile de videoproiectoare, fiind urmat de cel educational si de segmentul home cinema destinat utilizatorilor casnici. Principalii concurenti ai Epson pe piata proiectoarelor video sunt Benq si Toshiba. Pe piata imprimantelor si multifunctionalelor compania vizeaza in acest an fiscal o cota de 15%, cu cinci puncte peste cea de anul trecut. Epson este prezenta in Romania din 1993, prin parteneri, si incepand din toamna anului trecut are un birou propriu de vanzari, ca urmare a cresterii pietei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO