Business Hi-Tech

Găvănescu, IT Six: Aplicaţiile mobile vor juca un rol strategic

Sorin Găvănescu, CEO al Six Global Services

Autor: Adrian Seceleanu

24.04.2012, 00:06 792

Piaţa de aplicaţii mobile va creşte exponenţial în următorii ani, iar softul pentru mobile şi tablete va juca un rol strategic pentru industrie, spune Sorin Găvănescu, CEO al IT furnizorului de soft şi servicii IT Six Global Services şi unul dintre speakerii care va vorbi despre această piaţă în cadrul evenimentului ZF Mobilio-Apps & Business Forum, care va avea loc pe 24 şi 25 aprilie în Bucureşti.

"Estimăm că piaţa de aplicaţii mobile va creşte exponenţial în România în următorii 5 ani, conform mediei europene. Toţi marii producători de telefoane mizează pe segmentul smartphone, cu susţinerea operatorilor de telefonie mobilă. Odată cu adopţia smartphone-urilor, piaţa aplicaţiilor mobile va creşte semnificativ. În cadrul IT Six departamentul «Mobile Technologies» va juca un rol strategic. Aplicaţiile business care au o cotă importantă în piaţă au deja versiuni mobile stabile, indiferent că vorbim despre aplicaţii CRM, SFA, BI sau soft bursier", a spus Găvănescu.

Printre temele care vor fi dezbătute în cadrul evenimentului se numără: cum se pot face bani din aplicaţii, evoluţia pieţei de smartphone din România şi rezultatele obţinute de companiile care şi-au lansat deja propriile aplicaţii şi estimări în ce priveşte evoluţia acestui business.

Odată cu vânzările în continuă creştere de terminale smartphone, atât în România, cât şi la nivel global, consumul de aplicaţii a explodat, potrivit lui Dragoş Chivu - director Data Marketing al Vodafone România. Pentru români cele mai căutate aplicaţii sunt jocurile, aplicaţiile din zona de muzică şi cele de Social Networking. Dragoş Chivu este unul dintre speakerii care vor participa astăzi la ZF Mobilio-Apps & Business Forum.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO