Business Hi-Tech

Intel renunta la 5 fabrici si da afara 6.000 de angajati

22.01.2009, 16:53 26

Pretul actiunilor Intel, cel mai mare producator de microprocesoare din lume, a urcat cu 3,11% pe bursa, desi compania a anuntat ca va inchide cinci unitati de productie, inclusiv ultima sa fabrica din Silicon Valley, lasand 6.000 de angajati fara locuri de munca, scrie Bloomberg.

Cotatia titlurilor Intel s-a apreciat cu 40 de centi, la 13,26 dolari, dupa ce au pierdut 45% pe parcursul anului trecut.
Cererea scazuta pentru cipuri a obligat Intel sa lucreze sub capacitatea maxima de productie, fabricile devenind mai putin profitabile. Saptamana trecuta, compania a raportat o scadere de 90% a profitului net din al patrulea trimestru, la 234 mil. $. AMD, principalul competitor al Intel, si-a relocat productia de microprocesoare in Germania, pentru a beneficia de scutiri de taxe.
Decizia Intel a reprezentat un semnal de alarma atat pentru analisti, cat si pentru producatori. "Motorul regiunii Silicon Valley (centrul tehnologic al lumii) este reprezentat de activitatile de cercetare, dezvoltare si marketing ale jucatorilor, iar productia incepe sa paraseasca Silicon Valley", a declarat Patrick O'Malley, CFO al Seagate Technology, cel mai mare producator mondial de hard discuri.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO