Business Hi-Tech

Multimedia suna bine pentru celulare

10.05.2004, 00:00 11

Vanzarile de telefoane mobile pe primul trimestru al 2004 au crescut surprinzator, cu aproximativ 30% fata de aceeasi perioada a anului trecut, a anuntat la randul sau compania de analiza IDC, confirmand informatiile lansate de mai multi jucatori din domeniu.
In total, 152,7 milioane de telefoane mobile au fost vandute in perioada ianuarie-martie 2004, in linie cu asteptarile IDC care a anticipat ca anul acesta se vor vinde 595 de milioane de celulare. Ca numar de unitati, vanzarile sunt mai mici decat cele inregistrate pe trimestrul patru al anului 2003, lucru explicabil datorita cresterii traditionale a vanzarilor in perioada de sarbatori.
Vanzarile de telefoane mobile inteligente au crescut cu 85% fata de trimestrul intai al 2003, iar telefoanele multimedia, cu camere foto si ecrane color au cunoscut o crestere a vanzarilor de peste 50%, sustine IDC. Compania de analiza spune ca numarul de utilizatori de telefoane mobile va continua sa cresca puternic anul acesta, urmand sa ajunga la 1,5 miliarde de oameni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels