Start-up-ul fintech Revolut, care înregistrează peste un milion de clienţi în România, a achiziţionat start-up-ul Nobly, un furnizor de software ePOS fondat de antreprenorul român George Urdea în 2013, pentru a-şi extinde serviciile dedicate companiilor active în industria ospitalităţii, potrivit informaţiilor publicate de reprezentanţii Revolut pe site-ul propriu. În prezent, Nobly are clienţi în Marea Britanie, Statele Unite ale Americii şi Australia.
„Produsul ePOS de la Nobly va îmbunătăţi oferta noastră din cadrul Revolut Business şi viaţa companiilor din sectorul ospitalităţii. Aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu echipa Nobly pentru a construi mai multe funcţii”, a spus Nik Storonsky, CEO al Revolut.