Business Hi-Tech

Romsoft RV a crescut facturând proiecte din 2009

Romsoft RV a crescut facturând proiecte din 2009

Claudia Ursăţeanu, director general al Romsoft, susţine că nu îşi va revizui estimările pentru 2010

07.07.2010, 23:22 32

Romsoft Râmnicu Vâlcea, furnizor local de soluţii IT, a avut ocreştere de 5% a afacerilor în prima jumătate a anului, comparativcu aceeaşi perioadă din 2009, generată de facturarea unor proiecterealizate anul trecut.

"Raportat la anul trecut, am încheiat noi contracte, care aufost însă mai mici. Noile contracte au menţinut mai mult businessulpe linia de plutire decât să genereze creşterea afacerilor", adeclarat pentru ZF Claudia Ursăţeanu, directorul general şiacţionarul unic al Romsoft.

"Am semnat 50-60 de contracte în prima jumătate a anului, darvaloarea lor este mică. Ne-am păstrat ritmul de cinci licitaţii pezi. Anul 2010 nu mi se pare schimbat comparativ cu 2009 în ceea cepriveşte componenta structurală, ci mai degrabă pe partea deproiecte din zona mediului privat, companiile încercând să accesezeproiecte pe fonduri europene", a mai spus ea.

Ea a declarat că în a doua parte a anului se aşteaptă să aibă ocreştere mai mare a afacerilor, având în vedere că vor fi deblocatemai multe proiecte din fonduri europene, care ar reprezenta o sursăsigură de cash pentru piaţa integratorilor de soluţii IT. Ursăţeanudeclara în aprilie într-un interviu pentru ZF că ţinteşte în acestan mărirea afacerilor cu 33%, la 20 de milioane de euro, de la 15milioane de euro, cât a avut anul trecut.

În ceea ce priveşte fondurile europene, directorul general alRomsoft susţine că fonduri importante de la Uniunea Europeană nupot fi deblocate pentru că procesul de contractare a proiectuluidurează foarte mult. "De aceea nici nu poţi raporta cifra deafaceri la proiecte pe fonduri europene", a explicat Ursăţeanu,care a declarat că participă la astfel de proiecte cu instituţiiale statului, precum primării şi ministere. În aceste condiţii"mediul de afaceri trebuie să se ajute singur", a mai spusUrsăţeanu, având în vedere că autorităţile au dat posibilitateacompaniilor de a accesa bani, dar totul depinde de companii şi câtde mult se pot cofinanţa, în condiţiile în care băncile nu aurelansat creditarea "decât cu o jumătate de viteză".

Potrivit directorului general al Romsoft, companiile sunt încontinuare rezervate în a face investiţii şi sunt mai atente lacheltuieli.

"Este mai greu procesul de vânzare către companii, deoareceacestea sunt orientate în perioadă de criză către conservareaafacerilor şi mai puţin către investiţii", a spus directoareaRomsoft.

În ceea ce priveşte decizia Guvernului de creştere a TVA,integratorii de soluţii IT nu ar trebui să resimtă această decizie,care îi va afecta mai mult pe clienţi, a mai spus Ursăţeanu. Ea adeclarat că mărirea TVA afectează bugetul de investiţii alcompaniei.

De asemenea, a adăugat directorul Romsoft, creşterea TVA vaafecta în principal consumatorul şi cred că impactul va fi majorasupra afacerilor mici.

Romsoft nu îşi va revizui estimările pentru anul acesta -creşterea de 33% a afacerilor. "Deocamdată am nişte ţinte pe carevreau să le ating", a spus Ursăţeanu, care a adăugat că în lunaseptembrie va hotărî dacă evoluţia economiei va impune ajustări alebugetului.

Directorul general al Romsoft a mai spus că a primit anul acestadouă oferte "tentante" de a vinde afacerea, dar că nu are momentanvreun motiv să facă acest pas.

"Nu am spus că nu voi vinde niciodată. În funcţie de ce se vaîntâmpla voi decide, dar mai ales pe timp de criză trebuie să aimobilitate", a explicat Ursăţeanu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO