Producătorul sud-coreean de electronice Samsung îşi va extinde gama de telefoane personalizate care se adresează publicului feminin, "La fleur" cu o serie de smartphone-uri, printre care şi Samsung Galaxy S3, scriu blogurile de profil, citate de telekom-presse.
Modelele de smartphone-uri care se vor alătura gamei cu teme florale, pe diferite culori sunt Galaxy S3, DUOS Samsung Galaxy Ace, Galaxy S DUOS.
Modelele vor fi disponibile pe piaţă în ianuarie şi vor avea preţuri asemănătoare cu versiunile customizabile ale smartphone-urilor. Noile versiuni vor avea un design elegant, feminin însă vor păstra elementele tehnice ale versiunilor originale.
Conform acelorlaşi surse, Samsung intenţionează să lanseze versiuni customizabile pentru smartphone-ul Galaxy S3 mini şi pentru tableta Galaxy Note.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels