Business Hi-Tech

Sendmail loveste prima in razboiul antispam cu Microsoft si Yahoo

03.09.2004, 00:00 21

Compania americana de securitate IT Sendmail a finalizat o tehnologie de reducere a numarului de mesaje e-mail nesolicitate (spam) numita Sender ID, agitand astfel apele pe o piata in care Microsoft si Yahoo sunt gata sa puna la lucru tehnologii concurente.
Atat Sender ID, cat si programele dezvoltate de Microsoft (Caller ID) si Yahoo (DomainKeys), sunt instrumente software care incearca sa reduca numarul de spam-uri atacand direct cauzele problemei, adica prin verificarea identitatii expeditorului de mesaje e-mail. Numai daca expeditorul trece "testul de incredere" mesajul sau este primit pe serverul-destinatie.
Un recent raport al Anti-Phishing Working Group, o organizatie care lupta pentru combaterea fraudelor online, a demonstrat ca 95% din totalul mesajelor e-mail cu scopuri de fraudare (marea majoritate dintre acestea fiind spam-uri) folosesc adrese false in campul "from". Cu alte cuvinte, destinatarul este inselat cu privire la identitatea expeditorului.
Existenta acestor practici este facilitata de insasi infrastructura actuala de transmitere a e-mailului pe Internet. Dupa cum ii spune si numele (SMTP - Simple Mail Transfer Protocol), tehnologia folosita in prezent este una simpla si destul de naiva, dupa parerea specialistilor. Cu alte cuvinte, nu verifica in nici un fel identitatea celui care trimite un e-mail, sau macar daca adresa de la care este trimis mesajul exista sau nu. Pe Internet exista nenumarate programe care exploateaza acest neajuns, permitand oricui sa trimita e-mailuri de la adrese false sau fictive.
Solutia celor de la Sendmail reprezinta o reactie la cresterea exponentiala a mesajelor e-mail nesolicitate, in ultimii ani.
"Softul Sender ID al celor de la Sendmail va fi o arma redutabila in razboiul contra spam-ului", a spus analistul in securitate IT Meng Wong, citat de ZDNet News.
"Acum ca a fost facuta publica, solutia poate fi evaluata de catre administratorii de retele si adaptata cerintelor lor specifice".
Pe langa Sender ID, specialistii testeaza si alte solutii, cele mai cunoscute fiind DomainKeys de la Yahoo si Caller ID de la Microsoft, care functioneaza pe acelasi principiu al verificarii identitatii expeditorului.
Tehnologiile concurente sunt analizate si de autoritatea de reglementare din domeniu, Internet Engineering Task Force (IETF), care va elabora in final un standard recomandat intregii industrii. Deocamdata insa, diversele solutii existente pe piata pot fi combinate de catre diferiti dezvoltatori de securitate software, si pot fi aplicate simultan pe serverele de e-mail, scrie ZDNet News. Solutia implementata acum de Sendmail, Sender ID, reprezinta o combinatie intre o tehnologie cu profil asemanator mai veche, numita Sender Policy Framework, si parti din softul la care lucreaza Microsoft, Caller ID.
Mesajele nesolicitate continua insa sa reprezinte una din cele mai mari probleme pentru lumea virtuala, unii specialisti fiind chiar de parere ca spam-ul pune in pericol viitorul e-mailului ca mijloc de comunicare.
"Spam-ul afecteaza aproape toate organizatiile, creand probleme de responsabilitate legala, introducand probleme de securitate, secand resursele de retea si distrugand productivitatea", comenteaza Richi Jennings, analist al companiei de cercetare Ferris Research.
Numai mesajele care sosesc nepoftite in casutele de e-mail ale romanilor provoaca, anual, pagube de 269,1 milioane de dolari, sustin oficialii BitDefender AntiSpam, divizia specializata a companiei Softwin. De altfel, anul trecut pierderile la nivel mondial au fost evaluate la mai mult de 81,2 miliarde de dolari, cu 56% mai mult fata de 2002. Pierderile se calculeaza in timp pierdut, productivitate redusa, dar si comenzi propriu-zise pierdute de marii producatori in favoarea firmelor fantoma care isi promoveaza astfel produsele si serviciile. Sa nu mai vorbim de pacalelile prin care "piratii" Internetului fura informatii de acces la conturi bancare, date de identitate sau alte informatii confidentiale. mihai.musatoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels