Business Hi-Tech

Telekom încearcă să atragă clienţii altor reţele cu o ofertă promoţională

AFP/Mediafax Foto

AFP/Mediafax Foto

Autor: Ioana Nita

24.03.2015, 00:00 6610

Telekom România, cel mai mare grup local de telecomunicaţii, le oferă utilizatorilor de servicii de telefonie mobilă care vor să îşi porteze numărul în reţeaua Telekom posibilitatea de a achiziţiona două telefoane mobile şi o tabletă la preţul de 99 lei şi de a reîncărca un număr prepaid cu o extraopţiune, la activarea unui abonament de voce pe 2 ani.

Astfel, la alegerea abonamentului Nelimitat Voce L, care costă 19,95 euro/ lună (TVA inclus), clienţii pot alege extraopţiunea prepaid „reîncărcare cu beneficii” pentru întreaga perioadă contractuală, pentru 6,2 euro/ lună (TVA inclusă), şi pot achiziţiona telefoanele Samsung Galaxy Pocket 2 şi Samsung Galaxy Grand Prime, precum şi o tabletă la preţul de 99 lei.

Extraopţiunea prepaid se activează automat şi include 3.000 minute şi 3.000 SMS-uri în reţeaua Telekom România, 200 minute naţionale şi internaţionale către fix şi 50 MB trafic de date. Valoarea extraopţiunii se va regăsi pe factura lunară a abonamentului ales.

Promoţia este valabilă începând cu data de 23 martie 2015, iar la aceasta se adaugă şi alte oferte. Anul trecut, Telekom România a atras cei mai puţini clienţi din alte reţele, doar 63.600, comparativ cu Orange (98.400), Vodafone (109.700) şi RCS&RDS (205.400).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO