Business Hi-Tech

Toshiba: noua alternativa la plasma si LCD

08.12.2004, 00:00 14

Producatorul japonez de electronice Toshiba a realizat impreuna cu Canon o noua generatie de ecrane plate, care sunt mai performante decat tehnologiile cu cristale lichide (LCD) sau plasma (PDP).
Noua tehnologie, SED -Surface conduction Electron emitter Display), va fi produsa de o companie joint-venture, SED Inc., iar primele ecrane vor ajunge pe piata anul viitor. Televizoarele cu ecrane SED vor oferi o imagine la fel de buna precum cele cu tub catodic (CRT), insa fara a avea intarzieri in reproducerea semnalului cum au ecranele plate actuale.
Cele doua companii au investit 1,48 miliarde de euro pentru aceasta tehnologie, ceea ce inseamna ca mai mult ca sigur primele televizoare SED vor fi mai scumpe decat cele cu LCD sau plasma de pe piata. Toshiba spune ca se pregateste deja ca in 2007 sa renunte la productia de ecrane cu plasma in favoarea celor cu tehnologie SED. Deocamdata insa, urmatorul pas dupa LCD si PDP pare sa fie tehnologia OLED (Organic light emitting diode), primele echipamente cu ecrane de acest tip ajungand deja in magazine. dan.dragomir@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels