Avansul businessului Trencadis de anul acesta a fost susţinută de creşterea numărului de proiecte complexe de livrare infrastructură hardware şi software, precum şi de efectele generate de investiţiile realizate în dezvoltarea echipei în anii 2017 şi 2018. De asemenea, au contribuit la evoluţia cifrei de afaceri investiţiile în competenţele tehnice ale echipei şi în tehnologiile care au produs primele proiecte de anvergură pe soluţii de tip big data, plus materializarea proiectelor externe, în special pe piaţa din Grecia. Valoarea estimată a cifrei de afaceri din proiectele derulate în sectorul privat va depăşi în acest an nivelul de 9 milioane de euro.
Pentru următorul an, compania Trencadis estimează o creştere susţinută a businessului, cu un ritm similar celui înregistrat în 2019, iar creşterea organică va fi completată de un proces amplu de consolidare prin achiziţii şi investiţii în firme inovatoare.
Evoluţia pozitivă a companiei Trencadis se bazează, de asemenea, pe investiţiile realizate în creşterea echipei şi în programele de formare şi specializare care dezvoltă competenţele angajaţilor. Astfel, numărul de angajaţi ai companiei a crescut în ultimul an cu 25%, iar echipa Trencadis a ajuns la un număr de 60 de specialişti în prezent. De asemenea, ca parte a strategiei de creştere a cotei de piaţă ca integrator IT&C, Trencadis şi-a extins portofoliul de proiecte de vânzare de infrastructură hardware şi software.